Alina Gorghiu: „Noile modificări aduse regulamentului penitenciarelor nu mai permit introducerea de droguri în detenție!”

Publicat: 23 oct. 2023, 19:30, de Alice Gherman, în ACTUALITATE , ? cititori
Alina Gorghiu: „Noile modificări aduse regulamentului penitenciarelor nu mai permit introducerea  de droguri în detenție!”

Penitenciarul București-Rahova a inaugurat, astăzi, o nouă secție de deținere cu 196 de locuri de cazare, în prezența ministrului Justiției, Alina Gorghiu.

Astăzi, la Penitenciarul București-Rahova, s-a inaugurat o nouă secție de deținere, cu o capacitate de 196 de locuri, dar și noile cabinete medicale disponibile pentru deținuții din Penitenciarul Rahova. La eveniment a participat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, comisarul șef de poliție penitenciară, Ioana-Mihaela Morar, comisarul șef de poliție penitenciară Geo-Bogdan Burcu și alte oficialități. La întrebarea ziarului Puterea.ro despre ce se face pentru stoparea introducerii drogurilor în penitenciare, ministrul Justiției a răspuns:

„Noile modificări aduse acum două luni regulamentului penitenciarelor cu privire la droguri a făcut posibilă introducerea în penitenciare a testării antidrog. Până acum se făcea doar testarea pentru alcool. Pe baza acestei Hotărâri de Guvern, promulgată recent, este posibilă testarea antidrog în regimul penitenciar și, de asemenea, credem că prin noul regulament vom împiedica introducerea de droguri în penitenciar prin verificarea corespondenței, în acord cu noile modificări din regulament. Știți că existau cazuri, de fapt de acolo s-a și luat această măsură, în care deținuții primeau corespondența impregnată cu substanțe psihoactive, iar în urma verificărilor se constata că scrisorile erau sursa prin care se introduceau droguri în penitenciar. Nu era singura modalitate de introducerea a drogurilor, dar era una destul de folosită. Acum am corectat această breșă. Se face o verificare prin regulament a corespondenței, iar când sunt suspiciuni, scrisorile se trimit la testare!”.

Ministrul Justiției face referire la Hotărârea de Guvern 850 din 14 septembrie 2023, prin care, pe lângă instituirea testării antidrog de la articolul 23, la articolul 130, alineatul 5, se prevede că:  „În cazul existenței unor suspiciuni cu privire la impregnarea scrisorii cu substanțe a căror deținere este interzisă în penitenciar, deținutului i se permite citirea corespondenței în prezența personalului anume desemnat, în condiții de confidențialitate. La solicitarea deținutului, administrația locului de deținere îi permite acestuia multiplicarea corespondenței primite, în condiții de confidențialitate. Scrisoarea este introdusă în plic și sigilată în prezența deținutului.”

Considerat penitenciar etalon, Penitenciarul București-Rahova are o secție terapeutică destinată celor cu diverse dependențe, dar mai ales cu dependență de droguri. Secția are o capacitate de 24, din care 17 sunt ocupate. În cadrul comunității există un cabinet medical unde foștilor consumatori de droguri li se face psihoterapie și tratamente cu un substitut de metadonă.