Allen Coliban: Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi pare rău

Publicat: 10 iun. 2024, 13:05, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
Allen Coliban: Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi pare rău

Allen Coliban a transmis pe contul său de Facebook un mesaj pentru brașoveni:

Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău.

Vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ați acordat. Pentru toată energia. Pentru toate încurajările. Pentru curajul pe care l-ați avut, mulți dintre voi, de a vă asuma o susținere publică a campaniei mele. Doar cine nu a locuit în Brașov în ultimii 20 de ani nu înțelege dimensiunea curajului vostru.

De multe ori m-ați întrebat „cum e, mai poți?” Da, mai pot! Lucrurile nu se opresc aici. Sunteți peste 45.000 de brașoveni care mi-ați acordat încrederea, cu peste 10.000 mai mulți decât în 2020. O creștere similară avem și la Consiliul Local, unde Alianța Uniți pentru Brașov va avea 11 sau 12 mandate. Cu puterea dată de voi ne vom lupta, în continuare, pentru binele orașului nostru.

Am nevoie de voi, mai mult decât oricând. Brașovul are nevoie de voi și de competențele voastre, în multe aspecte:
– urbanism, pentru a crește capacitatea și implicarea societății civile de a influența deciziile cu privire la dezvoltarea imobiliară
– justiție, pentru a continua curățenia și a recupera din patrimoniul pierdut
– infrastructură, pentru a ne implica în viitoarele dezbateri legate de Tunelul pe sub Tâmpa, parcarea de sub Parcul Central, pasajul de la Micșunica, amenajarea unor noi giratorii șamd
– mobilitate, pentru a ne asigura că proiectele din Masterplanul Velo și cele privind prioritizarea transportului public continuă
– guvernanță, pentru a nu pierde tot ce am construit prin depolitizarea finanțărilor pentru proiecte independente, acordate din bugetul local
– mediu, pentru a duce mai departe luptele cu poluatorii, dar și planurile de tranziție verde
– strategie și comunicare, pentru că importanța multora dintre demersurile de mai sus nu a ajuns la mulți brașoveni, asta nefiind vina lor
… și multe altele. Nu e acum momentul pentru a intra în detalii, voi reveni cu un plan în perioada următoare.

Mai am 3 luni și jumătate din actualul mandat, pe care îl voi duce până la capăt. Voi folosi acest timp pentru a finaliza o parte dintre proiectele începute și pentru a face ireversibile cât mai multe dintre lucrurile bune care s-au întâmplat în acești ani și pe care mulți dintre voi le-ați apreciat.

Acestea fiind spuse, e momentul să spun: Felicitări învingătorului! Chiar dacă noi ne-am mobilizat ca niciodată, a reușit să convingă mai mulți brașoveni decât noi iar la final a câștigat democrația, printr-o reprezentativitate sporită a votului (creșterea, în cifre, pe segmente de vârstă, o vedeți mai jos). La ora 13:00, la sediul USR Brașov, vom avea o conferință de presă în care vom analiza rezultatul alegerilor locale.

În încheiere, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru ajutor. Familiei, pentru grijă, echilibru și dragoste. Echipei mele, pentru munca nebună și pentru că au crezut până la capăt (digerăm, învățăm, continuăm-nu-ne-lăsăm!). Susținătorilor, pentru că voi dați rost strădaniilor noastre, chiar și când ele capătă dimensiuni bizare.
Continuăm, împreună! Vă mulțumesc și mă înclin!, a scris Allen Coliban.