Alro raportează o creștere de 20% a cifrei de afaceri în 2024, ajungând la 3,4 miliarde lei

Publicat: 01 mart. 2025, 21:18, de Ionut Jifcu, în ECONOMIE , ? cititori
Alro raportează o creștere de 20% a cifrei de afaceri în 2024, ajungând la 3,4 miliarde lei

Grupul Alro a înregistrat o cifră de afaceri de 3,4 miliarde lei, mai mare cu 20% în 2024, față de 2023.

Potrivit unui comunicat, Grupul Alro a atins un EBITDA pozitiv de 369 milioane lei, în 2024, comparativ cu un EBITDA negativ de 164 milioane lei în 2023. Grupul a înregistrat un profit net consolidat de 5,7 milioane lei în 2024, comparativ cu o pierdere netă de 561,7 milioane lei, în 2023.

„Rezultatele financiare pentru anul 2024 sunt efectul direct al viziunii noastre clare pe termen lung, concentrată pe investiții strategice care au dus la extinderea portofoliului de produse, cu accent pe cerințele clienților. Acest lucru, împreună cu inițiativele stricte de control al costurilor, au contribuit la îmbunătățirea performanței noastre”, a declarat Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al Alro.

Compania este optimistă privind creșterea durabilă pe termen lung, în ciuda provocărilor pieței.

„Deși condițiile generale ale pieței rămân provocatoare, suntem încrezători că ne-am poziționat corect pentru a putea crește în continuare, într-o manieră durabilă, pe termen lung”, a adăugat Marian Năstase.

Evoluția pieței

Potrivit sursei citate, în 2024, cotația aluminiului a crescut față de 2023, cotația LME (London Metal Exchange) la trei luni majorându-se cu 7,5%, până la 2.457 USD/tonă, față de 2.285 USD/tonă, în 2023. Per total, în 2024, reducerile de dobânzi implementate de atât de către FED (Federal Reserve), cât și de către ECB (European Central Bank) îmbunătățirea cererii pentru aluminiu procesat și pentru aluminiu primar au dus la cotații și prime mai mari.

Pe de altă parte, piața de electricitate din România a înregistrat cotații de 550-565 lei/MWh, cu un preț mediu pentru 2024, pe piața pentru ziua următoare de 515 lei/MWh, continuând să pună presiune asupra costurilor totale de producție.

Analiștii prevăd o ușoară creștere a cererii din industriile europene cheie, cum ar fi sectoarele de inginerie generală, aeronautică și auto, precum și din piața nord-americană, din cauza taxelor majorate aplicate furnizorilor chinezi. Cu toate acestea, impactul deplin al noilor taxe vamale impuse de SUA asupra produselor UE nu a fost încă determinat.

În 2024, Grupul Alro a înregistrat o creștere semnificativă a vânzărilor de aluminiu, susținută de cererea internațională, optimizarea mixului de produse și investițiile în eficiență operațională.

„În 2024, pe fondul îmbunătățirii mixului de produse și al cererii mai mari de pe piețele internaționale, vânzările de aluminiu ale Grupului Alro au crescut semnificativ față de 2023. Vânzările de produse procesate din aluminiu au crescut cu 30%, în timp ce vânzările de produse din aluminiu primar au crescut cu 19%, față de 2023. Acest lucru, împreună cu investițiile în creșterea eficienței operaționale și un control strict al costurilor, fapt ce a condus la rezultate pozitive, atât operaționale, cât și nete al anului”, se mai arată în comunicatul citat.

Investițiile în creșterea capacității Facilității de Eco-Reciclare au determinat o producție de aluminiu lichid, în principal, din deșeuri reciclate de 92.076 de tone în 2024, față de 42.613 de tone în 2023. Acest fapt a dus la un consum mai mic de energie electrică/tona de aluminiu, mai arată compania.

Mai mult, în 2024, Alro a aprobat un program de investiții în valoare de 24 milioane USD (aprox. 114 milioane lei) în îmbunătățirea eficienței energetice, diversificarea gamei de produse cu valoare adăugată, fabricarea de produse complexe care corespund cerințelor clienților din punct de vedere al dimensiunii, creșterea procentului de produse cu valoare adăugată mare în mixul de producție și reducerea amprentei de mediu.

„Strategia de vânzări și marketing a susținut programul de investiții tehnologice, concentrându-se pe potențiali clienți din domenii strategice precum aerospațial, inginerie sau auto. Iar această strategie este reflectată și de noua identitate vizuală a Alro, lansată în 2024, care prezintă transformarea companiei în ultimii 20 de ani și reflectă rezultatele celor peste 900 de milioane USD investiți în tehnologie, eficiență și durabilitate ecologică. De asemenea, este o declarație pentru viitor, subliniind angajamentul Alro față de procese de producție de înaltă eficiență”, conchid cei de la Alro.