„Am crezut că îmi oferă vreun premiu pentru munca depusă în pandemie”. Medicul pedepsit de guvernul italian
Medicul Gerardo Torre, a cărui activitate se desfășoară în localitatea Pagani, a tratat în jur de 3.000 de pacienți cu COVID la domiciliu, dar Ministerul italian al Sănătății este nemulțumit de acest lucru.
După ce lumea l-a numit erou național pentru ceea ce a făcut, medicul Torre este cercetat acum pentru că nu a respectat protocoalele impuse de guvern. Expertul în sănătate s-a declarat profund surprins după ce a fost tras la răspundere de reprezentanții executivului din Italia. Edilul din Pagani, Lello De Prisco, a transmis că-i ține pumnii lui Torre. Mai mult, primarul a asigurat că a fost vindecat de acest medic, pe care-l consideră un exemplu de curaj. „Dacă azi pot să scriu, i-o datorez lui. Mulţumesc tuturor medicilor care îşi oferă serviciile la domiciliul bolnavilor”, a subliniat primarul, în social media.
„Când Ordinul Medicilor din Salerno mi-a trimis avertismentul, am crezut că îmi oferă vreun premiu sau vreo medalie pentru munca depusă de mine în timpul pandemiei. Mare mi-a fost surpriză când am văzut că am primit o citaţie pentru o anchetă disciplinară. Risc inclusiv să fiu suspendat”, a declarat Torre, în ziarul Corriere del Mezzogiorno.
Și-a riscat propria sănătate
Doctorul italian a mai explicat că a hotărât să-și riște propria sănătate, în timp ce alți medici au preferat să trateze bolnavii prin telefon, „fără să evalueze personal pacientul”. Pe data de 28 ianuarie, medicul italian se va prezenta în fața medicilor pentru a se apăra în fața acuzațiilor venite de la nivel guvernamental. În prezent, deja se desfășoară manifestații de sprijin pentru Torre. Mișcărilor sociale s-au alăturat inclusiv medici.
Pe data de 28 ianuarie, medicul italian se va prezenta în fața medicilor pentru a se apăra în fața acuzațiilor venite de la nivel guvernamental. În prezent, deja se desfășoară manifestații de sprijin pentru Torre. Mișcărilor sociale s-au alăturat inclusiv medici.