Am fost sfâșiată de șase câini. Am zăcut într-o baltă de sânge

Da, ați citit bine. Eu, autoarea acestui text, am fost sfâșiată de șase câini maidanezi. În timp ce zăceam la pământ și fiarele îmi sfâșiau hainele și carnea, un el și o ea au trecut, pe lângă mine, ținându-se de mână, și nu s-au oprit, nu au reacționat în niciun fel. Și-au urmat drumul liniștiți.

Aveam vreo 13 ani și eram cam în perioada asta, înainte de vacanța de Paște. Am plecat de acasă să mă întâlnesc cu colegii de clasă într-un parc din pădurea Vedea. Până la parc e o alee lungă, încadrată de copaci. Mergeam singură pe alee și în fața mea apare un dulău. M-am dat mai în dreapta și mi-am zis că nu are ce să-mi facă, să trec liniștită pe lângă el. Doar că dulăul mi-a simțit frica, a venit la picioarele mele, și-a arătat colții și mi-a sărit, cât era el de mare, cu dinții de umărul meu. M-a doborât, pe marginea aleii, stătea cu picioarele pe mine și cu gura și dinții fioroși deasupra capului meu. Mârâia înfiorător și lătra. În scurt timp, dintre copaci au mai apărut cinci câini la fel de mari. Nu au ezitat nicio clipă. Au început să muște care de unde apucau. Mi-am pus mâinile pe față și urlam cât puteam eu de tare: Ajutor!!!!

La un moment dat a apărut un cuplu. Un el și o ea, tineri, la vreo 20 de ani. Se țineau de mână, ieșiți la plimbare. Eu eram culcată pe jos și cu sânge pe lângă mine, cu fiarele care continuau să mă muște. Am încetat să urlu, văzând salvarea în acei oameni. Acei oameni nu s-au oprit. Nici măcar nu s-au uitat. Au trecut, la fel de liniștiți, ca și înainte, mai departe….am început să țip și mai tare: Mor! Ajutor! Ajutor!

La câteva momente, că nu știu să spun cât a durat toată scena, au apărut niște oameni. Un bătrân, vreo doi bărbați tineri și niște copii. Erau niște romi care locuiau în apropierea pădurii. Au auzit strigătele mele de ajutor și fugeau disperați să vadă despre ce e vorba. Au alungat imediat câini, m-au luat în brațe, unul a scos o sticlă de apă și mi-a dat să beau, m-a stropit puțin de față… Pe atunci nu erau telefoane mobile. Nu puteau să sune la 112. Din spatele lor a apărut un alt membru al familiei lor, un băiat la vreo 18-19 ani, pe bicicletă. M-a urcat pe cadrul bicicletei și m-a dus la primul spital. Acolo mi-au spălat și îngrijit rănile, mi-au făcut un vaccin antitetanus și unul antirabic, în burtă. Apoi am mai făcut șapte zile la rând vaccinul antirabic în burtă.

De atunci, de câte ori văd un câine rememorez scena de când eram copil.

Am scris aceste rânduri nu ca să mă victimizez. Ce aș putea câștiga cu asta? Am scris acest text pentru a atrage atenția primarilor din toată România că localitățile pe care, cică, le gospodăresc colcăie de câini fără stăpân. Că mor oameni mâncați de câini vagabonzi, înfometați, turbați.

Alo, domnul primar Nicușor Dan și domnii primari de la toate sectoarele! Încep cu dumneavoastră, că Bucureștiul e campion la oameni omorâți de câini. Vedeți că Parcul Lumea Copiilor se învecinează cu un teren viran… care duce până sus spre Sala Polivalentă. E plin de câini agresivi. Și când spun plin mă refer la ditamai haitele. Vedeți că Herăstrăul e la fel. Iese lumea dimineața la alergat și fug și maidanezii după ei. Pe Calea Floreasca, aproape de serviciul meu, la fel… zilnic dau nas în nas cu câte un câine.

Dar poate nu ne citesc doar bucureștenii. La Alexandria, orașul unde era să fiu eu omorâtă de câini, se aude până la domnul Primar? La dumneavoastră în oraș sunt ghene de gunoi odioase, mizerabile, unde roiesc pisicile și câinii. Ultima dată era o cățea cu pui. Să te ferească Dumnezeu să treci seara prin preajma ei, că praf te face!

Dar la Moreni, în Dâmbovița, se aude mesajul meu? Vedeți, domnule primar, că aveți poate cei mai mari dulăi maidanezi pe care i-am văzut vreodată! Zici că sunt viței, atât sunt de mari câinii care patrulează prin tot orașul.

La Cluj-Napoca se aude? Aici nu vreau decât să-i transmit primarului Emil Boc faptul că am vizitat, recent, orașul pe care îl conduce și nu am văzut urmă de câine fără stăpân, cum nu am văzut nici măcar un muc de țigară. Dar știți ce am văzut? Niște coșuri de gunoi speciale pentru mizeria câinilor plimbați de stăpâni în lesă.

Acest text nu e pentru victimizare. Acest text a fost pentru conștientizare. Că oamenii sunt mai răi decât animalele. Pentru că sentimentul de nepăsare a tronat, tronează și va dăinui printre oameni.

Citește și Străinii călătoresc în toată lumea la pensie. Românii își cumpără prosoape pentru înmormântare