Am întâlnit români fericiți!

Publicat: 06 iul. 2024, 19:11, de George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
Am întâlnit români fericiți!

Unul dintre aceștia este guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, cel mai longeviv șef de bancă centrală din lume, cu o activitate de peste 30 de ani, în această funcție.

Nu știm cât de fericit poate fi un om, la vârsta de peste 75 de ani, chiar multi milioanar fiind, când te gândești că media de viață în țările foste comuniste este de 75 – 77 de ani, și asta nu de mult timp.

Dar să fim optimiști. Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR are 88 de ani, Ion Țiriac are 85 de ani, Warren Buffett 93 de ani, Christine Lagarde 70 de ani, Joe Biden, 81 de ani, Donald Trump 78 de ani, Vladimir Putin, 71 de ani. Și lista ar putea continua, cu ,,locuitorii din vârful Olimpului”.

De ce ar fi trist, Mugur Isărescu ?

Salariul anual al guvernatorului Mugur Isărescu, încasat din funcția de guvernator BNR, a fost de 1.081.187 lei în 2023, în creștere față de cel din 2022, când a încasat un salariu de 1.026.836 lei, potrivit celei mai recente declarații de avere publicate pe portalul declarațiiintegritate.eu.

Acest venit este încasat de mulți ani, nu doar din în 2023.

De ce declarațiiintegritate.eu ? Pentru că toate salariile Consiliului de Administrație al BNR sunt ,,confidențiale”. Pe pagina web a BNR, la rubrica Declarații de avere, la secțiunea privind salariul și veniturile totale, este scris ,,potrivit fișei fiscale”, care, probabil se află în evidențele Ministerului de Finanțe.

La salariu se adaugă 30.612 lei în calitate de membru titular la Academia Română, împreună cu pensia de 322.097 lei, în creștere față de 2022 (237.612 lei).

Așadar, veniturile obținute, în 2023, de guvernator din salariul de la BNR și pensie depășesc 1,4 milioane lei, în creștere față de cele 1,2 milioane lei încasați în 2022.

La ,,declarația de avere”, Mugur Isărescu mai figurează cu o casă în comuna Gruiu, una la Drăgăşani şi un apartament în Bucureşti. Pe lângă acestea, el deţine și un teren intravilan, dar şi terenuri aferente pentru casa de vacanţă de la Drăgăşani şi apartamentul din Bucureşti.

În plus, Isărescu deține o barcă cu motor Delta, pe care a cumpărat-o în 2004, şi un autoturism de colecție, Eagle, din 1993.

De asemenea, acesta a declarat și „bijuterii diverse” în valoare de 96.800 euro (cu 8.800 de euro în plus față de 2022), dobândite după Revoluție, şi de 11.700 de euro pentru cele achiziționate, sau primite, în perioada 1976-1989.

Guvernatorul Isărescu mai deține o colecție de monede numismatice în valoare 88.000 de euro, tablouri și icoane în valoare de 22.000 de euro dobândite după Revoluție și alte valori în bunuri, în valoare de 7.250 de euro, obținute în perioada 1976-1989.

El mai deține și o veselă de argint, în valoare totală de 8.400 euro.

Mugur Isărescu are peste 20 conturi la băncile comerciale din România, cele mai mari conturi având un sold de 600.000 de lei.

Guvernatorul BNR mai este și acționar majoritar la Măr SRL, cu acțiuni în valoare de 1,15 milioane lei. El deține, de asemenea, titluri de stat în valoare de peste 646.000 lei.

Este Isărescu un român fericit ?

Wikipedia publică o biografie larg ,,romanțată” a guvernatorului BNR.

O postăm și noi, să ușurăm sarcina cititorilor, de a mai căuta pe Internet.

Mugur Constantin Isărescu s-a născut la data de 1 august 1949 în orașul Drăgășani (județul Vâlcea) în familia lui Constantin Isărescu, venit de pe valea Luncavățului de la Șirineasa, și a Aritinei, fiica cârciumarului Nae Fârtat din Mrenești de pe valea Pesceanei, comuna Crețeni. A absolvit în anul 1971 cursurile Facultății de Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

După absolvirea facultății, a lucrat ca cercetător științific la Institutul de Economie Mondială din București pentru următorii 19 ani. A luat contact cu țările cu economie de piață, participând la cursuri în Statele Unite. În anul 1989 a obținut titlul științific de doctor în economie cu teza „Politici ale ratelor de schimb”.

După Revoluția din 1989, a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, apoi ca reprezentant comercial la Ambasada României din Statele Unite ale Americii, iar din septembrie 1990 a fost numit Guvernatorul Băncii Naționale a României. A preluat funcția de guvernator într-un moment în care toată rezerva valutară a BNR se dusese pe importuri.

Între anii 1990-1991, Mugur Isărescu a condus Comisia guvernamentală pentru identificarea și recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de către N. Ceaușescu și colaboratorii săi, comisie înființată prin HG nr. 951 din 1990.

În anul 1993 devine membru al Clubului de la Roma, a fost ales președinte al Asociației Române a Clubului de la Roma, iar în 1999 a fost reales în această funcție.

În anul 1998 este ales vicepreședinte al Clubului Guvernatorilor băncilor centrale din Balcani, Marea Neagră și Asia Centrală, iar în anul 2002, președinte al acestui club.

La data de 16 decembrie 1999 a devenit Prim-ministru al României, dar după numai un an, coaliția aflată atunci la putere a pierdut alegerile (în noiembrie 2000). Guvernul condus de el a elaborat strategia economică de aderare la Uniunea Europeană. În perioada în care a fost prim-ministru, Banca Națională a fost condusă de către prim-viceguvernatorul Emil Iota Ghizari. La alegerile din 26 noiembrie 2000, a fost candidat independent la Președinția României, fiind susținut de CDR 2000. A obținut doar 9,54 la sută, în primul tur.

După noiembrie 2000, s-a întors la Banca Națională a României, pentru încă un mandat de guvernator.

Este autorul unui plan economic liberal care a condus la redresarea României printr-o politică monetară extrem de inteligentă, pusă în aplicare atât în perioada mandatului său de prim ministru, cât și în perioada mandatelor sale de guvernator al Băncii Naționale. Poziția sa este comparabilă (mutatis mutandis) cu rolul jucat de Leszek Balcerowicz în implementarea reformelor din Polonia.

Este membru al celebrei Comisii Trilaterale, alături de Mihai Tănăsescu, și al prestigiosului Club de la Roma.

La data de 1 iulie 2005, a introdus leul nou (RON – Romanian New), după liberalizarea contului de capital. A dus o politică activă în privința dobânzilor acordate la credite, a siguranței băncilor.

În anul 2001 a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române, devenind în anul 2006 membru titular al acestui prestigios for științific al României.[4] În prezent este și președintele Secției de Economie, Sociologie și Științe Juridice a Academiei Române.

Mugur Isărescu este căsătorit și are doi copii.