22:00 • ACTUALITATE
Ambasadorul SUA, după o întâlnire cu ministrul Justiției: A luat sfârșit vechea domnie a corupției, nepotismului și criminalității organizate
Ambasadorul american la București, Adrian Zuckerman, susține că statul de drept a fost consolidat în România, iar epoca în care domneau corupția, nepotismul și criminalitatea organizată” s-a încheiat. Oficialul s-a întâlnit miercuri cu ministrul Justiției, conform unor declarații de presă făcute sâmbătă de diplomatul american care își încheie mandatul.
”A fost o întâlnire detaliată și productivă, în care am discutat despre cooperarea extrem de solidă dintre mărețele noastre țări, stadiul mai multor propuneri în curs de lucru și despre noi inițiative pe tema statului de drept. (…) România și Statele Unite au o legătură incredibil de puternică și specială. În timpul întrevederii noastre, am reiterat această legătură și angajamentul nostru de colaborare pentru a ne asigura că infracțiuni precum crima organizată, corupția endemică, traficul de persoane și infracțiunile legate de drepturile de proprietate intelectuală nu vor fi tolerate în România”.
El a transmis că, în opinia sa, statul de drept a fost consolidat.
”A luat sfârșit vechea domnie a corupției, nepotismului și criminalității organizate, care încerca să fure speranța și viitorul generațiilor de români. Statul de drept a fost consolidat în România și în continuare viitorul său este unul strălucit”, a declarat ambasadorul american”, a conchis diplomatul.