Ambele echipaje românești de canotaj 8+1 s-au calificat la Jocurile Olimpice

Publicat: 16 mai 2021, 13:33, de Cezar Amariei, în SPORT , ? cititori
Ambele echipaje românești de canotaj 8+1 s-au calificat la Jocurile Olimpice

Cele două echipaje de 8+1 ale României, la feminin şi masculin, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, duminică, după ce au terminat pe locul secund cursele din cadrul regatei preolimpice de canotaj de la Lucerna (Elveţia), conform Agerpres.

În finala cursei preolimpice feminine de 8+1, România (Maria-Magdalena Rusu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea) a fost cronometrată cu timpul de 06 min 15 sec 27/100, terminând în urma Chinei (06:12.80), dar înaintea Germaniei (06:22.52). Primele două clasate au obţinut biletele pentru JO 2020.

La masculin, după o primă jumătate de cursă echilibrată, în care Noua Zeelandă, China şi România au alternat la conducere, echipa Noii Zeelande s-a desprins şi a ocupat primul loc, cu timpul de 05 min 35 sec 73/100, urmată de România (Alexandru Chioseaua, Florin-Sorin Lehaci, Constantin Radu, Sergiu-Vasile Bejan, Vlad-Dragoş Aicoboae, Constantin Adam, Florin-Nicolae Arteni Fîntînariu, Ciprian Huc, Adrian Munteanu), 05 min 36 sec 92/100, şi Italia, 05 min 43 sec 91/100. De asemenea, primele două clasate s-au calificat la JO.

Echipajul masculin de patru vâsle al României a ratat calificarea la Tokyo, Adrian Damii, Andrei-Sebastian Cornea, Ioan Prundeanu şi Marian-Florian Enache clasându-se pe locul al patrulea în finală (05:56.74), după Estonia (05:50.94), Rusia (05:50.99) şi Lituania (05:53.09), în condiţiile în care doar primele două locuri asigurau prezenţa la JO.

Mihai Chiruţă va lupta şi el pentru calificarea la JO 2020, în finala probei de simplu vâsle masculin, după ce a terminat, duminică, pe locul al treilea în a doua semifinală (07:05.19), în urma reprezentanţilor Poloniei (07:04.02) şi Canadei (07:04.93).

România mai avea şapte bărci calificate la JO de la Tokyo, patru rame masculin, patru rame feminin, dublu vâsle feminin – categorie uşoară, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, dublu rame masculin.

România are acum 84 de sportivi calificaţi la JO 2020 (nominal sau locuri cotă) la 13 discipline sportive: înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet 3×3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box şi scrimă