Buruiană periculoasă: Ce i se pregătește ambroziei, în România
Guvernul a decis aprobarea unei Hotărâri ce prevede noi măsuri de combatere a buruienii numită ambrozia. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, actul normativ vizează, printre altele, simplificarea procedurii de verificare a terenurilor infestate cu ambrozia.
Același act normativ prevede că toate controalele să fie realizate de autoritățile administrației publice locale, prin personal împuternicit de primar, de poliţia locală sau de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu şi eficientizarea procesului de informare şi conştientizare prin mass-media, online şi în format letric, pentru limitarea ariei de extindere a acestei specii invazive şi eradicarea acesteia, se mai arată în comunicatul de presă.
De asemenea, Hotărârea mai prevede prelungirea perioadei privind al doilea control asupra terenurilor infestate, în intervalul 6 iulie – 31 octombrie al fiecărui an, verificarea autorităţilor administraţiei publice locale care nu aplică măsurile de control prevăzute de lege, de către o comisie stabilită prin Ordin al Prefectului, care are competenţa de a sancţiona nerespectarea dispoziţiilor legale şi creşterea nivelului de sancţionare cu amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice care nu respectă prevederile legale privind distrugerea buruienii ambrozia.
„Măsurile reglementate prin prezenta HG vor conduce la diminuarea suprafeţelor de teren infestate cu buruiana ambrozia, a cantităţii de polen eliberată în atmosferă şi implicit la menţinerea unui mediu sănătos pentru populaţie”, se menţionează în comunicatul tramis de Ministerul Agriculturii.
E cea mai răspândită
Ambrozia reprezintă un tip de polen care poate provoca rinită alergică sezonieră cunoscută și sub denumirea de “febra fânului”. Cea mai răspândită dintre speciile de buruieni aparțînând genului Ambrosia o reprezintă specia Ambrosia artemisiifolia, cunoscută sub denumirea populară de iarbă de paragină, iarbă pârloagelor sau floarea pustei, în funcție de zonă.
Polenizarea este realizată cu ajutorul vântului prin răspândirea grăunciorilor de polen. O singură plantă matură poate elibera în atmosfera câteva miliarde de grăunciori de polen și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative până la 40 de ani. În România, ambrozia este răspândită în aproape toate zonele (cu excepția zonei dealurilor înalte și a zonei montane), crescând spontan pe terenurile lăsate pârloagă, în principal de-a lungul căilor ferate, a drumurilor, pe marginea apelor curgătoare, a lacurilor, la marginea pădurilor, în apropierea dărâmăturilor, respectiv pe terenurile lipsite de vegetație și prost întreținute. Dar și în grădini și parcuri neîngrijite sau pe șantierele de construcții, în culturile de cereale și de floarea-soarelui.