Ambrozia începe să cucerească o mare parte din Europa
Specialiștii atrag atenția asupra efectelor extinse ale polenului de ambrozie, plantă care începe să pună stăpânire pe o mare parte din Europa. Acest fenomen este și o consecință a modificărilor climatice.
Potrivit președintelui Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică, prof. univ. dr. Carmen Bunu Panaitescu, modificăile climatice și curenții de aer reprezintă o explicație a acestui fenomen. ”Studiile arată că, în următoarele decade, împrăștierea va fi către Germania, Italia, Ucraina și în jos către Italia și Spania și Grecia. Practic, o mare parte din Europa va fi cucerită de această planta”, subliniază prof. univ. dr. Bunu Panaitescu.
În prezent, în Europa sunt 33 de milioane de persoane alergice. Specialiştii atrag atenţia că, în următorii 10-20 de ani, numărul acestora se va dubla.
Specialiștii semnalează că ierbicidarea, care se efectuează în prezent, nu mai face față acestei plante cu rădăcini viguroase.
În țara noastră, după 15 iulie, proprietarii de terenuri au obligația de a trece la distrugerea acestei plante. În caz contrar, persoanele fizice pot lua amenzi între 1.000 și 5.000 de lei și persoanele juridice, de la 10.000 la 20.000 de lei.
Ambrozia este o sursă majoră de polen alergenic, care poate provoca simptome variate, de la iritații ale ochilor, strănut și congestie nazală, până la astm și alte afecțiuni respiratorii grave. În plus, reacțiile alergice pot afecta calitatea vieții, cauzând somnolență, scăderea performanței la locul de muncă sau la școală și o calitate generală redusă a vieții, scrie hartambroziei.ro