Amenințare pentru Ponta: PSD va exclude orice membru care votează moțiunea

Publicat: 13 feb. 2025, 21:30, de Radu Caranfil, în POLITICĂ , ? cititori
Amenințare pentru Ponta: PSD va exclude orice membru care votează moțiunea

AUR, SOS și POT încearcă să forțeze căderea guvernului, dar nu reușesc decât să producă thriller politic de duzină. Guvernul Ciolacu nu va cădea, iar moțiunea de cenzură orchestratată de AUR și acoliții săi din SOS și POT nu este decât un exercițiu de zgomot fără rezultat. Cu o majoritate fragilă, dar suficientă, Executivul va rămâne în picioare, în timp ce extremiștii din Parlament vor încerca, mai departe, să creeze tensiune artificială, sperând la o victorie imposibilă.

De fapt, singurul lucru pe care reușesc să-l livreze este un spectacol politic de proastă calitate, un fel de reality show în care „actorii” mimează revolta, dar nu au nicio șansă reală să influențeze jocul de putere.

Moțiunea de cenzură nu are susținerea necesară pentru a dărâma Guvernul, iar partidele extremiste rămân departe de orice acces real la guvernare. În lipsa unui plan concret, AUR, SOS și POT își joacă ultima carte: haosul controlat și iluzia victoriei iminente. Numai că realitatea nu ține cu ei, iar scena politică românească nu este un platou de filmare în care orice răsturnare de situație este posibilă.

PSD: despre loialitate și amenințări

PSD își arată din nou colții, amenințându-și propriii membri cu excluderea dacă îndrăznesc să susțină moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu 2. Daniel Suciu a declarat răspicat că oricine din PSD care se gândește să sprijine această moțiune „nu mai are ce căuta în rândurile partidului”.

Moțiunea de cenzură: un deja vu agasant

Pentru cei care au pierdut șirul moțiunilor de cenzură din ultimii ani, iată-ne din nou în fața unei astfel de inițiative, de data aceasta orchestrată de AUR. Aceștia au început să strângă semnături pentru a răsturna actualul guvern, probabil inspirându-se din manualul „Cum să provoci haos politic în 10 pași simpli”.

Prezenți, dar invizibili: strategia PSD pentru ziua votului în Parlament

Suciu ne-a luminat cu privire la strategia PSD: parlamentarii vor fi prezenți în sală, dar nu vor vota. O tactică ingenioasă, am putea spune, similară cu a merge la o petrecere și a sta în colț fără să dansezi, doar pentru a arăta că ești acolo, dar nu te implici. El a subliniat că este datoria opoziției să demonstreze că au majoritatea necesară pentru a trece moțiunea, nu a PSD-ului să le asigure cvorumul.

Victor Ponta: o sperietoare politică reșapată

În ceea ce-l privește pe Victor Ponta, fostul premier și actual deputat PSD, Suciu a declarat că are îndoieli că acesta ar vota moțiunea de cenzură. Cu alte cuvinte, Ponta rămâne o enigmă, un fel de Schrödinger al politicii românești: simultan loial și rebel, până când deschidem urna de vot și aflăm adevărul.

Guvernul Ciolacu 2: o majoritate fragilă, dar suficientă

Deși majoritatea guvernamentală nu este una confortabilă, Suciu ne asigură că există în jur de 12-13 voturi suplimentare care susțin Guvernul. Așadar, deși barca guvernamentală se clatină, se pare că încă nu se scufundă. Rămâne de văzut dacă această majoritate va rezista până la alegerile din mai, când, conform lui Suciu, „întreg jocul politic va fi resetat”.

Politica românească – același spectacol grotesc al iresponsabilității

În timp ce PSD își amenință membrii cu excluderea, iar opoziția încearcă să răstoarne guvernul, cetățeanul de rând privește acest spectacol cu o combinație de amuzament și exasperare. Într-o țară unde politica pare mai degrabă un joc de noroc decât unul de strategie, rămâne de văzut cine va avea ultimul cuvânt. Până atunci, ne pregătim pentru următorul episod din această nesfârșită telenovelă politică.

Un haos programat, o pierdere de timp monumentală și o comedie politică pe care n-o putem lăsa să devină realitate

În timp ce România are probleme reale – infrastructură prăbușită, spitale medievale, școli care cad pe copii și un nivel de trai tot mai greu de susținut – un grup de politicieni care se pretind „salvatori” își irosesc și ne irosesc timpul în proceduri parlamentare sterile, fără nicio șansă de succes. Aceiași oameni care urlă despre „binele Țării” sunt exact cei care sabotează orice formă de stabilitate, alimentând artificial starea de criză și transformând Parlamentul într-un teatru de bâlci.

Dar poate că, într-un exercițiu extrem de cinic, ar merita să-i vedem la putere. Nu pentru că ar putea face ceva bun – ci ca să asistăm la cel mai mare spectacol de incompetență din istoria recentă. Să-i lăsăm să conducă două-trei luni, să vedem cum habar n-au de nimic, cum se prăbușesc în propria lor incultură administrativă, cum haosul pe care îl provoacă în mod programat se întoarce împotriva lor. Ar fi o lecție scumpă, dar poate că ar merita – doar ca să ne prăpădim de râs într-un uriaș hohot național, în timp ce îi privim bâlbâindu-se între legi, bugete și decizii imposibile.

Numai că România nu-și permite asemenea experimente de dragul comediei. De aceea, e esențial să nu confundăm zgomotul cu forța reală și să înțelegem că acest consum imens de energii politice este doar un circ de duzină, creat de niște flecari de tractir care trăiesc din scandal, nu din soluții.