Amenințată cu executarea silită, CNAIR s-a lepădat de mărunțiș în contul lui Drulă
Veste bună, în prag de Sărbători, pentru fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă: Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat vineri ordinul de plată pentru 94 de euro și 85 de cenți. Suma era executată silit de fostul demnitar care amenința cu poliția, dacă nu-și primea banii.
Mai exact, este vorba de 469 lei și 50 de bani, reprezentând cheltuieli de executare silită neonorate într-un dosar anterior.
„Am semnat astăzi actele prin care domnului Drulă i s-a achitat suma solicitată. Nu am vrut să-l prindă Crăciunul fără acești bani”, ne-a declarat vineri Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Istoricul conflictului
Pe 24 februarie 2015, Cătălin Drulă chema în judecată CNADR (vechea denumire a CNAIR) și cerea daune morale de 4.000 de lei pentru că nu i s-au comunicat „raportul de început” și „raportul intermediar nr. 1 precum și raportul intermediar nr. 2, dacă există”.
Datele erau transmise CNADR de Asociația pentru Protecția Liliecilor din România și se refereau la o peșteră – tunel de pe traseul autostrăzii Lugoj – Deva, în zona localității Șoimuș.
Inițial, instituția de stat a refuzat să ofere datele, motivând că legea nu permite să transmită documente, ci doar informații. Magistrații au fost de altă părere și i-au dat dreptate lui Drulă, mai puțin la capitolul daune morale pe care le-a respins, „având în vedere că reclamantul nu indică niciun element de determinare a prejudiciului moral, un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate ca urmare a faptei de necomunicare a informației”.
În 2018, i-a transmis toate documentele solicitate, referitoare la liliecii din Șoimeni, prin poșta electronică și cea fizică. Fostul ministru nu și-a ridicat însă corespondența, care s-a întors la sediul CNAIR.
Așa a ajuns să se mulțumească cu cheltuielile de judecată și, mai nou, cu acești 469 lei și 50 de bani, cât a plătit pe executarea silită.