Amenzi de aproape 370.000 de lei la Aeroportul Otopeni: ANPC a găsit nereguli grave în magazine
Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat controale la agenții economici din Aeroportul Otopeni și au aplicat amenzi în valoare de aproape 370.000 de lei. Ce nereguli au descoperit aceștia?
La sfârșitul lunii mai 2024, ANPC a organizat o sesiune de consiliere pentru operatorii economici de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni. În cadrul acestei sesiuni, s-au efectuat verificări asupra activităților comerciale, inclusiv punctele de vânzare a produselor alimentare și nealimentare, casele de schimb valutar, centrele de închirieri auto și serviciile oferite de Compania Națională Aeroporturi București.
În urma constatării unor nereguli, comisarii ANPC au dispus măsuri corective și au acordat termene pentru implementarea acestora, conform unui comunicat emis luni de ANPC.
Ulterior, au fost efectuate verificări pentru a evalua modul în care au fost implementate măsurile de remediere.
ANPC, verificări la 26 de operatori economici din Aeroportul Otopeni
Astfel, 26 de operatori economici care își desfășoară activitatea în zona destinată consumatorilor de pe Aeroportul Internațional București-Otopeni au fost controlați. În ciuda măsurilor corective dispuse anterior, au fost aplicate numeroase sancțiuni pentru neregulile constatate.
S-au impus 31 de amenzi, în valoare totală de 367.500 de lei, iar anumite produse în valoare de peste 130.000 de lei au fost retrase definitiv de la comercializare.
De asemenea, activitatea a 11 puncte de lucru ale operatorilor economici verificați a fost suspendată temporar până la remedierea deficiențelor.
“Ne dorim ca toţi consumatorii să fie pe deplin protejaţi, de aceea operatorii economici trebuie să înţeleagă că acţiunile de consiliere, desfăşurate în spiritul legii, sunt la fel de importante, iar controalele ANPC reprezintă demersul legal şi firesc al verificării măsurilor dispuse în cadrul acestora” – a declarat Sebastian Hotca, preşedinte interimar ANPC.
Neregulile descoperite
Potrivit ANPC, principalele abateri descoperite au fost:
- utilizarea unor vitrine neigienizate pentru expunerea preparatelor culinare;
- depozitarea produselor în spații cu chedere rupte și murdărie acumulată;
- expunerea la comercializare a produselor lactate amestecate cu produse pe bază de lapte și grăsimi vegetale;
- vânzarea produselor obținute prin decongelare fără informarea consumatorilor că acestea provin din produse congelate;
- utilizarea unor vitrine pentru produse de patiserie/cofetărie neigienizate, cu resturi de alimente și impurități în zona de ventilație.
Alte nereguli constatate au inclus:
- nerespectarea temperaturii recomandate pentru depozitarea produselor congelate;
- vânzarea de produse alimentare fără menționarea ingredientelor alergene;
- desfășurarea activităților în condiții sanitare necorespunzătoare, inclusiv pavimente igienizate necorespunzător;
- comercializarea de jucării fără documente necesare și fără instrucțiuni de siguranță traduse în limba română;
- vânzarea de produse alimentare fără informații specifice în limba română pe etichetă;
- vânzarea de produse textile fără traducerea în limba română a compoziției fibroase pe etichetă;
- utilizarea de ustensile de bucătărie din plastic uzate;
- lipsa afișării tuturor valutelor tranzacționate în interiorul caselor de schimb valutar.