Amenzi de aproape jumătate de milion de lei în ultima săptămână în București pentru nerespectarea restricțiilor COVID-19

Publicat: 30 oct. 2021, 23:59, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Amenzi de aproape jumătate de milion de lei în ultima săptămână în București pentru nerespectarea restricțiilor COVID-19

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti împreună cu Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratului Teritorial de Muncă au continuat activităţile de verificare cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astăzi, 30 octombrie, au fost efectuate verificări în centre comerciale, mijloace de transport în comun de suprafaţă, dar şi în garniturile şi staţiile de metrou, în incinta unor operatori economici şi pieţe.

Pe parcursul verificărilor, au fost legitimate şi consiliate peste 250 de persoane, fiind verificată existenţa certificatului verde (verificare QR), în locaţiile în care este necesar.

Au fost constatate şi aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale, avertismente şi amenzi de 23.000 de lei.

De asemenea, de la începutul săptămânii până în prezent poliţiştii Capitalei au verificat peste 1.900 de operatori economici şi aproximativ 4.200 de mijloace de transport, fiind constatate 2077 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 470.000 de lei.