Amenzi usturătoare pentru cei care spală mașina în fața casei. Ce sancțiune primesc, în funcție de oraș
Mulți români aleg să spele mașina în fața casei sau a blocului, însă această activitate nu este legală. Cei care provoacă deranj în spațiile publice sunt sancționați în funcție de orașul din care provin. Amenzile pot ajunge și la 1000 de lei.
Amenzi pentru curățarea mașinilor pe domeniul public
Pentru a economisi timp și bani, mulți aleg să își spele mașinile acasă, în fața blocului sau a casei. Așa cum se interzice intrarea pe drum a vehiculelor cu noroi pe roți sau pe șenile, la fel este și în ceea ce privește „curățarea sau spălarea vehiculelor de pământ, de materiale sau de alte substanțe”.
Astfel, se sancționează, conform legislației în vigoare, atât rularea pe drumurile publice a unor mașini murdare, care pot lăsa urme considerabile în urma lor și pot afecta suprafețele, cât și toaletarea acestora în spații destinate publicului.
Acest proces ar trebui să aibă loc „înainte de a pătrunde în drum și numai pe suprafețe special amenajate”, potrivit OG 43/1997. Astfel, fiecare este liber să își spele mașina în propria curte, dar fără a afecta cumva și alte sectoare. Totuși, sunt vizați de amendă dacă apa ajunge pe stradă.
Conform OG 21/2002, toți cetățenii au obligația de a menține curăţenia „pe trotuare, pe partea carosabilă a strazii sau a drumului, pe porţiunea din dreptul gospodăriei şi a locurilor de parcare pe care le folosesc”. Astfel, dacă nu ții cont de această reglementare, riști să fii sancționat.
Amenzile diferă în funcție de oraș
Stabilirea amenzii revine consiliului local, ceea ce înseamnă că sancțiunile pot diferi în funcție de localitatea în care are loc incidentul. Spre exemplu, dacă îți speli mașina în fața blocului în București, trebuie să știi că „răspândirea sau deversarea directă pe sol (domeniul public ori în locuri publice, terenuri virane, spații verzi etc.) a apelor uzate menajere, a celor rezultate din spălarea balcoanelor și teraselor, de la cișmelele imobilelor, precum și a celor rezultate din spălatul mașinilor de orice tip” este interzisă.
Nerespectarea acestei lege duce la o amendă cuprinsă între 200 și 500 de lei pentru persoanele fizice, în timp ce persoanele juridice pot primi o amendă chiar și de 1.000 de lei.
În Cluj-Napoca, s-a stabilit, prin Hotărârea 191/2009, că este interzisă „curățarea sau spălarea autovehiculelor pe spații aparținând domeniului public sau privat al statului (trotuare, alei, platforme situate în fața garajelor, parcări, carosabil, curți interioare ale imobilelor de locuit, zone de agrement, cursuri de apă, lacuri etc)”.
Amenda pentru nerespectarea acestei legi este cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.