Americanii: O autostradă şi o cale ferată va lega Constanţa de Polonia
Un nou proiect de infrastructură ar putea lua naștere în România, mai exact o autostradă și o linie de cale ferată care să lege portul Constanța de portul Gdansk din Polonia. Proiectul ar urma să fie făcut cu partea americană și este considerat o ”investiție uriașă”, conform ambasadorului SUA la București, Adrian Zuckerman.
„Vom începe derularea unui nou proiect pentru România, împreună cu Polonia, pentru construirea unei autostrăzi și căi ferate, care să lege Constanța, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică. Acest proiect de infrastructură va reprezenta un beneficiu uriaș pentru economiile României și Poloniei, dar și pentru economiile din regiune, ani buni de acum încolo”, a declarat ambasadorul Adrian Zuckerman la evenimentul de semnare a Acordului Interguvernamental cu Departamentul pentru Energie.
”România, împreună cu Polonia, reprezintă aliați esențiali în apărarea Flancului Estic al Europei împotriva agresiunii Rusiei”, a subliniat ambasadorul Zuckerman.
România și Statele Unite ale Americii au parafat vineri un acord interguvernamental pentru construirea Unităților 3 și 4 ale Centralei de la Cernavodă, pentru retehnologizarea Unității 1 și pentru cooperare pe diverse paliere în domeniul nuclear civil din România.
De asemenea, pe lângă acest acord, mai există un memorandum de înțelegere cu EXIM US (Banca de Export-Import a SUA) pentru o finanțare de 7 miliarde de dolari pentru dezvoltarea proiectelor din domeniul nuclear, dar si alte domenii, a anunțat ministrul economiei Virgil Popescu de la Washington.