Amintiri de Crăciun: Cu ce împodobea bradul Patriarhul României, când era copil

Publicat: 25 dec. 2021, 22:30, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Amintiri de Crăciun: Cu ce împodobea bradul Patriarhul României, când era copil

„Este foarte profundă legătura dintre pomul de Crăciun, ieslea din peșteră, Sfânta Euharistie și Înviere”, spune Patriarhul României, Daniel. El a vorbit nu demult despre faptul că această legătură este adeseori uitată, în favoarea derizoriului.

Această legătură profundă trebuie reamintită mai ales astăzi, când există tendința de a reduce pomul de Crăciun la o simplă podoabă. Sigur, avantajul este că aceste frumoase podoabe se păstrează de la un an la altul, dar în copilărie, noi împodobeam pomul de Crăciun cu nuci udate și tăvălite în făină, atârnate în pom cu un bețișor și mere – ceea ce primeam de la săteni când mergeam cu colindul. Și când trecea Crăciunul, tot noi luam din pom tot ce era de mâncare: merele, nucile și unele dulciuri atârnate acolo”, își amintește Patriarhul Daniel.

În zilele noastre „s-a schimbat foarte mult percepția pomului de Crăciun. Trebuie să reținem că el reprezintă Pomul Vieții, reprezintă pe Hristos”, conchide Părintele Patriarh, potrivit basilica.ro.