Amneziile lui Ciolacu: „Dacă mi se face dosar penal, plec de la conducerea PSD”. A uitat că are dosar penal la DNA din 2019
„Dacă mi se face dosar penal, plec de la conducerea partidului”, a transmis miercuri seară Marcel Ciolacu. Președintele PSD uită că are deja de doi ani un dosar penal pentru modul cum a obținut titlul de „Luptător cu rol determinant în Revoluția Română”.
„Dacă mi se va face vreun dosar penal – care nu am ştiinţă – în acel moment eu am plecat de la conducerea partidului. O să mă lupt în justiţie, dar eu nu pot să mut această luptă, până la urmă incorectă, să o mut şi să o transfer pe partid şi aşa trebuie să facă orice lider. Sunt pregătit în orice moment să fac pasul înapoi în cazul în care există sau se face vreun abuz asupra mea. Eu sunt ferm convins că am dosare la DNA şi reclamaţii, dar să se şi adeverească”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri seară, la B1 Tv.
Liderul social – democrat pare să uite că DNA a deshis în 2019 un dosar penal privind modul în care a primit titlul de „Luptător cu rol determinant în Revoluția Română”.
Cauza a fost disjunsă dintr-un dosar deschis în urma unei plângeri formulate de revoluționarul Marian Moroșanu Tivilic.
Revoluționarul Marius Mioc susține că președintele PSD a obținut acest titlu în condițiile în care numele lui nu apare pe lista celor care au solicitat, pana la data limită de 12 mai 2015, acordarea titlului.
Conform Recorder, Ciolacu a avut și beneficii de pe urma calității de revoluționar, respectiv un hectar de teren în comuna Săpoca, în anii ’90.
„Eu în municipiul Buzău am participat la Revoluție. Sunt membru al unui club, Club 22 Buzău, sunt doar 52 de membri. Suntem cei care am apărat și am acționat în raza Palatului Comunal. Nu am fost niciodată contestat, nu am făcut niciodată o fală din asta, nu-mi cereți să-mi fie și rușine. Nu am solicitat niciodată nicio indemnizație pentru acest lucru de la statul român. Mă consider îndreptățit să las copilului meu, să arate și el la nepoți că bunicul lor a făcut ceva pentru această țară. Niciodată de când sunt în politică, niciodată, eu nu am declarat că sunt revoluționar”, a declarat Ciolacu pe subiect.