Fost ministru al Justiției: A venit timpul să scăpăm de toți cei care trag România în jos
Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a declarat că a votat duminică pentru o administrație „care să fie cu adevărat europeană”. Ea spune că a venit timpul să scăpăm de toți cei care trag România în jos, ținând-o ancorată în trecut.
„Să scăpăm de kitsch-uri, sa scăpăm de un model de administrație bazat pe rubedenii, de exemplu. Să promovam meritocratia si să nu mai permitem ca locul competenţei să fie luat de combinatori şi găşti! Sa avem o administratie în care munca cinstită, valoarea şi competenţa profesională să NU fie aruncate la coş!”, a declarat Birchall.
Fostul ministru al Justiției a mai spus că Bucureștiul este un oraș „atât de frumos” care merită mult mi mult „decât circul ieftin care se derulează în fața noastră de mult prea mulți ani”.
„Există un timp pentru toate. Pentru noi, timpul răbdării s-a terminat. A sosit timpul acţiunii. A venit timpul ca toți cei care gândim la fel, indiferent de vârsta, de profesie, de locul în care viața ne-a împins sau am ales sa trăim sa ținem aproape si sa demonstram ca in Romania anului 2020 si mergând spre viitor NU mai acceptăm dictatura non valorilor!”, a încheiat Birchall.