ANAF a publicat „lista albă” a companiilor care au toate obligațiile achitate la zi
Agenția Natională de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat vineri, 31 ianuarie, „lista albă” a contribuabililor persoane juridice care nu au obligații restante în ultimul trimestru din 2024.
Aceasta include firmele care și-au achitat la scadență toate datoriile către stat până la termenul scadent. „Lista albă” a fost publicată și anul trecut, ca urmare a Ordinului ANAF 1.923/2022 – Procedură din 1 noiembrie 2022 de publicare a listei contribuabililor care nu înregistrează obligaţii restante. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1058 din 1 noiembrie 2022.
Obligaţiile fiscale declarate şi achitate la scadenţă pentru T4 2024 vizează perioada octombrie – decembrie 2024.
Pentru a ajunge pe lista albă a ANAF, firmele trebuie să îndeplinească trei condiții. Prima este că sunt depuse, pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal sau achitate la scadenţă/termenul de plată prevăzut de lege.
O altă condiție este ca obligaţiile fiscale principale şi accesorii, în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei, nu înregistrează obligaţii bugetare restante la data întocmirii listei.
Lista albă a ANAF poate fi consultată pe site-ul instituției.