ANAF sub asediu, în urma amnistiei fiscale
ANAF a primit din partea contribuabililor cu datorii, fie ei persoane fizice sau juridice, peste 100.000 de solicitări de amnistie fiscală, transmite Profit.ro.
Teoretic, 330.735 firme şi 848.705 persoane fizice ar putea să beneficieze de măsura de iertare a datoriilor, conform calculelor ANAF.
Totodată, Fiscul are un număr redus de zile în care trebuie să transmită contribuabilului decizia prin care aprobă sau respinge aplicarea amnistiei fiscale. Numărul mare de solicitări a pus presiune pe angajaţi. Ministerul Finanţelor analizează posibile variante în ceea ce priveşte termenele prevăzute în hotărârea de amnistie fiscală. Una dintre opţiunile analizate este extinderea termenului în care ANAF să poată răspunde, până la finele lunii decembrie.
Prin aplicarea amnistiei fiscale, de la contribuabilii care au depus cereri până acum, ANAF speră să colecteze circa 9 miliarde de lei. În schimb, valoarea bonificațiilor la impozite, care va fi acordată firmelor care și-au făcut plățile la timp, este de 1,1 miliarde lei.
Totalul datoriilor care ar fi putut intra în amnistie într-un scenariu maximal (sunt incluse şi datorii cu perspective slabe de recuperare) este de 71,8 miliarde lei. Cele 9 miliarde lei reprezintă 12,5%, iar cei peste 100.000 de contribuabili care au solicitat deja să beneficieze de amnistie reprezintă doar 8,5% din total datornici. Datoria medie pe firmă este de 98.790 lei, iar cea pe persoană fizică de 46.192 lei.