ANAF, un întreg șir de înfrângeri în fața OMV Petrom! Taxa de solidaritate nu poate fi plătită!
ANAF are timp până în luna iunie să găsească formula magică pentru a obliga OMV Petrom să plătească taxa de solidaritate. Până acum nu a izbutit.
Ministerul Finanțelor și ANAF nu au reușit să demonstreze că OMV Petrom se încadrează în prevederile legii care obligă companiile petroliere să plătească taxa de solidaritate. Deocamdată șefii instituțiilor respective se îmbată cu apă rece și spun că până la 25 iunie, compania va plăti respectiva taxă. Cum? Nimeni nu poate explica.
Cert este că ANAF a trimis toată artileria grea să studieze modelul de afaceri al OMV Petrom și cumva să încadreze activitățile companiei petroliere la categoria prevăzută de lege. ”Încă avem inspectori de la Antifraudă, foarte buni, specializați în produse energetice, care analizează cu atenție modelul de business pe care l-a avut OMV Petrom anul trecut”, a declarat Lucian Heiuș, președintele ANAF, într-o conferință de presă.
„Furnizăm toate informațiile pe care ni le cere Ministerul Finanțelor pentru a continua discuția cu Comisia Europeană. Termenul este 25 iunie. Atunci se va trage linia. Este o acțiune mai complexă și dificilă decât ne-am așteptat la început”, a mai pus șeful ANAF, citat de Hotnews.
Câciu e foarte convins că OMV Petrom va plăti până la 25 iunie
Acesta a preluat narativul șefului său, Adrian Câciu, ministrul Finanțelor. Oficialul Guvernului a declarat recent, la Prima News, că OMV Petrom va plăti taxa de solidaritate. ”Aşteptaţi luna iunie”, a afirmat oficialul Executivului, arătând că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie, pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe profit.
”Eu rămân la ceea ce am spus, va plăti. Aşteptaţi iunie. Ceea ce lumea uită este că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie. Înainte nu poate să plătească şi dacă ar vrea pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe profit”, a spus ministrul.
Câciu a precizat că vor mai fi discuţii şi cu Comisia Europeană, ca să fie lucrurile şi mai clare. ”Comisia înleles toate scăpările din Regulament, am şi spun că ar trebui să revină cu o clarificare la regulament”, a spus Câciu.
Despre speculaţiile că nu s-a dorit ca OMV să plătească această taxă, ministrul a răspuns: ”Total fals, resping categoric ca ministru de finanţe şi a făcut-o şi premierul, această ordonanţă a fost asumată la nivelul întregii coaliţii, a fost avizată şi de ministrul energiei şi de ministerul de externe şi cel de justiţie. Resping categoric orice fel de intenţie de a sugera că aici s-a făcut, că s-a lucrat cumva, aveţi în faţă pe omul care a luat acestor companii un miliard de euro, sunt unul dintre cei care în coaliţie şi guvern m-am luptat pentru supraimpozitarea acestor companii”, a spus ministrul.
Guvernul a decis impozitarea cu 60% a extra-profiturillor companiilor din sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriile, iar baza impozabilă este reprezentată de ceea ce depăşeşte cu peste 20% media profiturilor pe ultimii patru ani. De asemenea, cel puţin 70% din suma colectată astfel va fi folosită pentru finanţarea investiţiilor în energie. Executivul a hotărât să aplice această taxă în virtutea apariției, în toamnă, a unui regulament european care instituia posibilitatea ca țările membre să imoună aceste taxe.
S-a cerut părerea Comisiei Europene
Guvernul a cerut clarificări Comisiei Europene după ce compania austriacă a anunțat că nu va plăti anul acesta taxa de solidaritate deoarece nu se încadrează în prevederile ordonanței.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat, la Digi FM, că răspunsul primit de la Comisia Europeană arată că pragul de 75% din cifra de afaceri din ariile supuse taxării (extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului) nu poate fi redus.
„A venit răspunsul de la Comisia Europeană, răspunsul are trei puncte. Primul se referă la 75%, la acest procent din cifra de afaceri unde comisia răspunde că prin regulament este minimul care poate să fie aplicat. Deci, România a aplicat corect regulamentul, nu poți să îl scazi mai mult. Al doilea răspuns al Comisiei spune că cele cinci coduri CAEN din regulamentul european sunt aplicate corect în ordonanța de urgență și mai este o întrebare care spunea dacă produsele rezultate din rafinare, motorina, benzina, dacă sunt incluse în aceste coduri. Aici, răspunde Comisia Europeană că au nevoie de mai multe detalii pentru a înțelege mai bine modelul de business”, a declarat Radu Oprea, citat de Digi 24.
OMV Petrom a refuzat
La începutul anului, OMV Petrom a anunțat că nu va plăti taxa de solidaritate introdusă de Guvern la finalul anului trecut, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului.
”Regulamentul UE 1854/2022, care a introdus o contribuție de solidaritate cu caracter temporar, a fost transpus în legislația românească prin Ordonanță de Urgență a Guvernului nr. 186 publicată în data de 29 decembrie 2022. În baza rezultatelor noastre financiare preliminare aferente anului 2022 și a prevederilor acestei ordonanțe de urgență, ne așteptăm că OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului”, se arată într-un document OMV Petrom transmis Bursei de Valori București.
Câciu, despre americanii care deja scot gaze din Marea Neagră
Despre o altă companie, Black Sea Oil & Gas, ministrul a spus că şi aceasta se încadrează în Regulamentul european.
”Acest regulament nu a trecut pe la ministrul de finanţe sau pe la miniştrii de finanţe din statele membre. Trebuie înţeles un lucru, acolo a fost făcut regulamentul ( la miniştri Energiei, nr), nu la finanţe”, a spus ministrul, arătând că ar fi fost corect să treacă şi pe la ECOFIN.
Despre veniturile pe care statul le estimează din taxa de solidaritate, ministrul Câciu a spus că ”este de 3,9 miliarde lei, în total” în timp ce din supraimpozitare s-au strâns 15 miliarde.
Americanii care scot deja gaze naturale din Marea Neagră așteaptă cu interes să continue colaborarea cu autoritățile române pentru “a revizui taxa de solidaritate” astfel ȋncât să asigure un tratament echitabil între toți jucătorii din industrie”. Declarația a fost făcută pentru Profit.ro de CEO-ul „Black Sea Oil & Gas (BSOG), Mark Beacom, în urma întâlnirii avute cu premierul Nicolae Ciucă și liderul PSD, Marcel Ciolacu.
„Black Sea Oil & Gas (BSOG) s-a întâlnit cu reprezentanții Guvernului României pentru a discuta ȋngrijorările companiei și ale acționarilor săi cu privire la climatul investițional ȋn sectorul energetic din România, în special impactul taxei de solidaritate”, a explicat Beacom. Conform acestuia, ”taxa de solidaritate a fost introdusă în România peste o serie de măsuri similare existente și – când este aplicată unor producători noi precum BSOG – se calculează pe toate profiturile realizate și nu pe profiturile suplimentare”, afirmă Beacom, pentru Profit.ro.
Compania Black Sea Oil & Gas, deținută de fondul de investiții american The Carlyle, susține că activitatea de exploatare durează doar de șapte luni și că plătește impozit pe veniturile extraordinare obținute. Prin urmare, a solicitat o derogare pentru plata taxei de solidaritate, au declarat surse guvernamentale pentru Antena3.
Black Sea Oil & Gas susține că a plătit pe parcursul anului trecut peste 2 miliarde lei la bugetul de stat, însemnând taxă de 60% pe veniturile extraordinare.
Black Sea Oil & Gas a anunțat în luna iunie 2022 că a început producția de gaze din Proiectul MGD, iar primele gaze au fost introduse ȋn Sistemul Național de Transport în această după-amiază. Proiectul MGD este parte din platoul continental românesc al Mării Negre.
Rompetrol acceptă să plătească taxa de solidaritate! A dezvăluit și suma
Kazahii de la KazMunayGas, proprietarii Petromidia, spun că vor plăti taxa de solidaritate și așteaptă să vadă care va fi suma exactă. Deocamdată ei au făcut o estimare.
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, estimează o contribuție de 124,6 milioane de dolari pentru taxa de solidaritate, reflectând-o în situațiile financiare preliminare neauditate pentru anul 2022. ”În conformitate cu legea care va aproba OUG 186, va fi stabilit exact cuantumul taxei de solidaritate, pe care Rompetrol Rafinare ar urma să o plătească, respectând toate reglementările în vigoare”, susțin reprezentanții companiei petroliere.
Această poziție vine după ce în urmă cu o lună s-a vorbit că șeful KazMunayGas, Magzum Mirzagaliev, ar fi negociat cu autoritățile de la București o eventuală neincludere a Rompetrol pe lista companiilor energetice obligate să plătească taxa de solidaritate.
Șeful KazMunayGas a efectuat o vizită de lucru în România, prilej cu care a vizitat rafinăria Petromidia deținută de KMG (compania de stat din Kazahstan), benzinării sub marca Rompetrol, și a mai avut o întâlnire cu conducerea subsidiarei KMG International, unde s-a discutat despre rezultatele operaționale și financiare pentru anul trecut.
În anii precedenți, conducerea KMG nu o răsfăța pe „fiica” românească cu cele mai mari vizite, și este evident că pentru cea de luna trecută a fost nevoie de un motiv mai greu decât vizitarea benzinăriilor.
Scopul călătoriei, susține publicația Ratal din Kazahstan, a fost acela de a negocia cu înalți oficiali români asupra consecințelor deciziei guvernului din decembrie de a sechestra o parte din profiturile companiilor energetice care își desfășoară activitatea în țară în favoarea statului.