Analiză. Ce părea de neconceput, devine realitate: Favoritul la succesiunea Cancelarului Merkel
Social-democratul Olaf Scholz şi-a consolidat, duminică, statutul de favorit la succesiunea Angelei Merkel, impunându-se în cursul ultimei mari dezbateri televizate a celor trei candidaţi principali.
Aceasta cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare, care se anunţă dificile pentru conservatorii cancelarului federal, potrivit France Presse. Ministrul de Finanţe şi vicecancelar social-democrat a fost desemnat de 42% dintre telespectatori învingător al dezbaterii în care i-a avut ca adversari pe liderul conservatorilor, Armin Laschet, şi pe cea a ecologiştilor, Annalena Baerbock, potrivit unui sondaj Forsa.
Acest bărbat de 63 de ani, fără multă carismă, dar liniştitor, câştigase deja cele două dezbateri televizate anterioare, prezentându-se ca o persoană experimentată şi calmă. Armin Laschet, care nu mai are multe atuuri în mână acum pentru a inversa tendinţa, a convins numai 27% dintre persoanele chestionate.
Dreapta cancelarului federal riscă să se întoarcă în opoziţie
Laschet, renanul de 60 de ani, nu a reuşit să-şi destabilizeze principalul adversar şi uneori chiar a părut că-şi pierde firul privind temele sociale, afirmând un nefericit “nu am înţeles” după o intervenţie a ecologistei Annalena Baerbock. Aceasta din urmă a primit doar 25% păreri favorabile. Dreapta, alcătuită din Uniunea Creştin-Democrată (CDU), aliată cu Uniunea Creştin-Socială (CSU) bavareză, înregistrează între 20% şi 22% în intenţiile de vot în sondaje, faţă 25% şi 26% pentru SPD. Verzii sunt creditaţi cu 15% până la 17%.
Prin urmare, ceea ce părea de neconceput acum câteva săptămâni devine acum din ce în ce mai probabil: dreapta germană a cancelarului federal riscă să se întoarcă în opoziţie pentru prima dată după 2002.
Surprizele nu sunt excluse
Inegalităţi sociale, lupta împotriva încălzirii globale, digitalizarea şi securitatea internă au dominat dezbaterea, transmisă pe canalele private ProSieben, Kabeleins şi Sat1, şi concentrată pe problemele interne. “Este uimitor să vedem că Europa şi politica externă nu au fost abordate în niciuna din cele trei dezbateri”, a subliniat în acest sens Der Spiegel.
Surprizele nu sunt excluse. Aproximativ 40% dintre alegătorii germani încă nu ştiu pentru cine vor vota, potrivit unui studiu reprezentativ al institutului Allensbach. Se adaugă, de asemenea, marjele de eroare ale sondajelor şi partea importantă în acest an – din cauza pandemiei – a votului prin corespondenţă. Un lucru este sigur, potrivit analiștilor: ecologiştii ar urma să joace cel puţin un rol-cheie în formarea unui guvern de coaliţie.
Reglările de conturi în interior au început deja
Angela Merkel va părăsi scena politică după 16 ani în care s-a aflat la putere. Oricare ar fi rezultatul scrutinului, tabăra conservatoare se pregăteşte pentru un scor istoric de scăzut, de natură să întunece bilanţul Angelei Merkel. În 2017, dreapta a obţinut 32,9% din voturi.
Iar reglările de conturi în interior au început deja: Wolfgang Schäuble, preşedintele Bundestagului şi eminenţă cenuşie a conservatorilor, i-a reproşat în parte slăbiciunea CDU, într-un interviu apărut duminică în Tagesspiegel, pentru că, în opinia sa, şi-a pregătit defectuos succesiunea.