ANALIZĂ Pandemia de coronavirus, de la început și până în prezent: Cum arată situația în România la mai bine de șase luni de la înregistrarea primului caz

Publicat: 10 sept. 2020, 07:30, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19 , ? cititori
ANALIZĂ Pandemia de coronavirus, de la început și până în prezent: Cum arată situația în România la mai bine de șase luni de la înregistrarea primului caz
țările permisive au mai multe cazuri de îmbolnăviri și decese în pandemie

Au trecut mai bine de șase luni de la primul caz de coronavirus confirmat în România. Pe data de 26 februarie 2020 a fost depistat cu Covid-19 un tânăr de 20 de ani din Gorj, care intrase în contact cu un bărbat din Italia, la rândul său infectat. În prezent, suntem foarte aproape de a înregistra 100.000 de cazuri de îmbolnăvire pe teritoriul țării noastre.

Cum a început totul

Pandemia de coronavirus a început pe 12 decembrie 2019 în centrul orașului Wuhan, China, atunci când a apărut un grup de chinezi cu pneumonie de cauză necunoscută. Grupul de persoane a fost legat în principal de proprietarii de tarabe care lucrau la piața de pește Huanan, care vindeau și animale vii. Ulterior, oamenii de știință au izolat un nou coronavirus, , care s-a dovedit a fi cel puțin 70% similar în secvența genelor SARS-CoV.

Pe 30 decembrie, doctorii de la spitalul din Wuhan au publicat pe internet informații despre 27 de pacienți care ar avea o boală asemănătoare cu SARS. Ulterior, Comitetul municipal de sănătate din Wuhan a anunțat Organizația Mondială a Sănătății de cele 27 de cazuri de pneumonie cu origine necunoscută.

OMS nu a crezut în pandemia de coronavirus

La jumătatea lunii ianuarie, Organizația Mondială a Sănătății a făcut primul anunț despre detectarea unui nou coronavirus, însă atunci, organizația susținea că noul virus care tocmai fusese identificat în China nu se transmite de la om la om.

„Investigațiile preliminare întreprinse de autoritățile chineze nu au descoperit nicio dovadă clară a transmisiei de la om la om a noului coronavirus (2019 – nCov) identificat în Wuhan, China”, spunea OMS pe atunci.

În prezent directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus este de o altă părere și consideră că virusul SARS-Cov-2 este de zece ori mai mortal decât virusul responsabil de gripă de tip A (H1N1) apărută la sfârșitul lunii martie 2009, adăugând că „era globalizării înseamnă că riscul de reintroducere și de recrudescența a coronavirusului va continua”.

Pe 11 ianuarie a fost înregistrat primul deces din cauza infectării cu Covid-19, în Wuhan. În data de 24 ianuarie, regiunea Wuhan, de 11 milioane de locuitori, a intrat în carantină totală. Până în acel moment, fuseseră infectate 570 de persoane, inclusiv în afara Chinei, și muriseră 17.

Coronavirus, în Europa

Primele cazuri de coronavirus pe continentul european au fost depistate în Franța, pe 24 ianuarie.

După o lună de zile, timp în care coronavirusul începea să facă din ce în ce mai multe victime, pe 21 februarie, a fost descoperit primul focar de epidemie european, în Lombardia, Italia. Tot în aceeași zi a fost anunțat și primul deces în această țară.

Italia a luat măsuri dure, printre care anularea mai multor evenimente publice, inclusiv a Carnavalului de la Veneția. Pe 22 februarie, România a introdus primele măsuri de carantină pentru cetățenii români veniți din Italia.

Pe 23 februarie Italia a înregistrat peste 100 de cazuri de coronavirus, fiind prima țară europeană și a treia din lume care depășește acest număr de infectări.

Cum a evoluat pandemia de coronavirus în România, de la momentul apariției și până în prezent

În România, totul a început pe 26 februarie, atunci când în țara noastră a fost confirmat primul caz de infectare. Ulterior, Grupul de Comunicare Strategică a început să raporteze zilnic cazuri de coronavirus, motiv pentru care românii din diaspora au început să se întoarcă în țară, iar acest lucru a provocat îngrijorări fiindcă cei mai mulți veneau din Italia, țară care la acea vreme era cea mai afectată din Europa.

Pe 11 martie Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de coronavirus. Pe atunci, în România erau confirmate 31 de cazuri de coronavirus.

Pe 14 martie erau confirmate peste 100 de cazuri de infectare cu coronavirus, motiv pentru care România a intrat în scenariul trei de epidemie. Numărul de persoane plasate în izolare la domiciliu era destul de mare (14.573).

Președintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgență pe 16 martie. Începând din această zi, românii nu au mai putut avea obiceiurile pe care le aveau înainte de pandemie. S-au închis restaurante, terase, parcuri, companii. Pentru a ieși din casă era necesară declarația pe proprie răspundere, iar ieșirea din localitate era interzisă, cu excepția anumitor motive.

22 martie, zi neagră- Au fost anunțate primele decese cauzate de coronavirus în România

În data de 22 martie au fost înregistrate primele trei decese în rândul pacienților infectați cu coronavirus.

Pe 14 aprilie a fost prelungită starea de urgență. Pe atunci în România erau înregistrate 6.879 de cazuri de infectare cu coronavirus și doar 1.051 de persoane erau vindecate. Totodată, 332 de români erau raportați ca fiind decedați.

Pe data de 18 mai a intrat în vigoare starea de alertă, care prevedea, printre restricții, și prima etapă de relaxare. Oamenii aveau voie să circule în interiorul localității fără declarația pe proprie răspundere, însă, în continuare ieșirea din localitate era interzisă. Pe atunci în țara noastră erau confirmate peste 17.000 de cazuri de coronavirus.

Pe 1 iunie 2020 a avut loc a doua etapă de eliminare a restricțiilor, autoritățile au ridicat o serie de restricții impuse în timpul stării de urgență și de alertă. Începând din acea zi, oamenii au avut voie să iasă din localități fără a mai fi nevoie de completarea unei declarații pe proprie răspundere, așa cum era necesar în timpul stării de urgență și de alertă. Totodată, au fost luate mai multe măsuri de relaxare, precum: desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber, fără spectatori; desfăşurarea spectacolelor şi a concertelor în aer liber; ridicarea restricţiilor privind circulaţia persoanelor în afara localităţii; reluarea transportului feroviar şi rutier internaţional și deschiderea teraselor în aer liber.

Pe 15 iunie, a avut loc a treia etapă de relaxare a măsurilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus. Atunci erau înregistrate 22.165 de cazuri de coronavirus, dintre care 15.817 de oameni erau declarați vindecați și externați.

Pe 17 iunie, starea de alertă a fost prelungită pe teritoriul României pentru 30 de zile și totodată România a intrat în a treia etapă de relaxare. Pe atunci în România erau confirmate peste 22.000 de cazuri de coronavirus și 1.451 de decese.

Au fost luate mai multe măsuri de relaxare, printre care: printre altele, măsuri de relaxare precum: redeschiderea mall-urilor (cu excepţia restaurantelor, a locurilor de joacă şi a cinematografelor din interiorul acestor complexuri); posibilitatea deschiderii creşelor, a grădiniţelor şi a instituţiilor tip after-school pe perioada vacanţei de vară; reluarea activităţii de tratament balnear; redeschiderea sălilor de sport/fitness, a operatorilor de jocuri de noroc etc.

Guvernul Oban a adoptat din nou la 15 iulie 2020 prelungirea stării de alertă cu 30 de zile din cauza creșterii numărului de cazuri de coronavirus. Pe atunci erau înregistrare peste 34.000 de cazuri de coronavirus și aproape 2000 de decese.

Prima zi cu peste 1000 de cazuri pe zi- 22 iulie

Pe 22 iulie numărul de cazuri de coronavirus a explodat. A fost înregistrat un record negativ: peste 1.000 de cazuri de coronavirus înregistrate într-o singură zi. Începând din acea zi și până în prezent, în România au fost raportate aproape zilnic peste 1000 de cazuri.

Pe 16 august starea de alertă a fost din nou prelungită. Pe atunci aveam peste 70.000 de cazuri de coronavirus și aproape 3.000 de decese.

De la 1 septembrie au fost deschise restaurantele în interior, cafenelele, teatrele și cinematografele.

În prezent, 9 septembrie 2020, ne aflăm în stare de alertă. În România sunt înregistrate aproape 100.000 de cazuri de coronavirus și peste 4.000 de decese. Bucureștiul este cel mai afecatt oraș din țară de coronavirus.

Situația pe județe: numărul total al îmbolnăvirilor+ cazurile raportate în ultimele 24 de ore

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmate
1.Alba125228
2.Arad210339
3.Argeș520725
4.Bacău328535
5.Bihor276648
6.Bistrița-Năsăud126210
7.Botoșani139610
8.Brașov495656
9.Brăila193330
10.Buzău249220
11.Caraș-Severin89947
12.Călărași6216
13.Cluj232234
14.Constanța195453
15.Covasna90220
16.Dâmbovița337045
17.Dolj200217
18.Galați353236
19.Giurgiu82521
20.Gorj168519
21.Harghita7946
22.Hunedoara185535
23.Ialomița10411
24.Iași352459
25.Ilfov246338
26.Maramureș139126
27.Mehedinți12214
28.Mureș152915
29.Neamț242625
30.Olt14307
31.Prahova467433
32.Satu Mare38918
33.Sălaj4517
34.Sibiu162816
35.Suceava560840
36.Teleorman74726
37.Timiș292544
38.Tulcea6036
39.Vaslui216053
40.Vâlcea140517
41.Vrancea248411
42.Mun. București12686180
43.1065
 TOTAL98.304  1.271

Autoritățile se tem de următoarea perioadă

Autoritățile se tem de o creștere a cazurilor de Covid-19 din cauza că se apropie două evenimente mari: începerea școlii și alegerile locale, însă dacă vor fi respectate măsurile de protecție, ministrul Sănătății susține că vom intra pe o pantă descendentă de la jumătatea lunii octombrie.

“Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală”, a declarat ministrul Sănătăţii la TVR.