ANAT: Ministrul Cadariu a ratat toate obiectivele majore asumate pe zona de turism; solicităm demisia de onoare
Agenţiile de turism susţin că este nevoie de o schimbare urgentă la conducerea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), care a ratat până acum toate obiectivele majore asumate la începutul mandatului pentru zona de turism, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).
„Domnul ministru Cadariu avea o ieşire publică în care informa opinia publică asupra realizărilor celor nouă luni de mandat şi declara că „începe munca pentru programul HoReCa 2, respectând cadrul temporar Ucraina, mai ales că turismul reprezintă un domeniu strategic al economiei naţionale. Da, cifrele au crescut cu 37% faţă de anul 2021, dar prin măsuri concrete şi eficiente putem să atingem ţinta de 10% din PIB pentru industria de turism. I-am oferit un răgaz suplimentar pentru a vedea, într-un final, vreo urmă de concretizare a tuturor promisiunilor făcute, încă de la preluarea mandatului, reprezentanţilor industriei de turism şi HoReCa, ce-i drept, într-o manieră mult mai abilă şi convingătoare decât predecesorii săi. Cu toată aprecierea pentru deschiderea la dialog şi abilităţile de comunicare ale domnului ministru Cadariu, nu putem, totuşi, să nu avem nicio reacţie când, nouă luni mai târziu, nimic din cele discutate nu a fost pus în practică. Domnul ministru a pornit cu elan, a constituit grupuri de lucru cu reprezentanţi din toate domeniile din subordine, a mers în turnee prin ţară, pentru ca în final să se stingă, lăsând în loc mulţi secretari de stat, fără expertiză în turism, care nu au resursele necesare să finalizeze teme atât de dificile cum sunt cele generate de pandemie, conflictul militar sau criza energetică”, consideră reprezentanţii ANAT.
Reprezentanţii agenţiilor de turism acuză că au fost „duşi cu vorba” în ceea ce priveşte schema de ajutor de stat Horeca2, care avea ca scop compensarea pierderilor cauzate de Covid în 2021, raportat la 2019, până când Cadrul temporar privind ajutoarele de stat acordate în contextul pandemiei de COVID-19 a expirat (30 iunie 2022).
„ANAT a transmis în decembrie 2021 o scrisoare către Ministerul Finanţelor Publice, prin care explica, pe baza datelor INS de la momentul respectiv (octombrie 2021), necesitatea continuării sprijinului pentru redresarea activităţii IMM-urilor din zona de turism şi HoReCa, acestea înregistrând şi în anul 2021 o scădere de circa 57% faţă de anul 2019. Pentru comparaţie, scăderea cifrei de afaceri cumulate a agenţiilor de turism în 2020 faţă de 2019 a fost de 69%, de la 2,335 miliarde de lei în 2019 la 727,5 milioane de lei în 2020. În spiritul unei corecte informări, ne-am fi aşteptat ca ministerul să ne comunice de la bun început că nu sunt bani sau că nu se doreşte realizarea acestei scheme de ajutor, şi nu să aştepte să expire cadrul legal, pentru ca mai apoi să ne spună, din nou, că începe munca pentru HoReCa 2 pe cadrul temporar Ucraina, care dispune de buget sensibil mai mic şi s-ar traduce într-un ajutor de circa 1.000 euro/IMM. Ne abţinem de la alte comentarii cu privire la eficienţa unui astfel de program”, explică agenţiile de turism.
ANAT precizează că a lansat deja, spre dezbatere, Fondul de garantare a zborurilor, pentru a putea asigura recuperarea sumelor achitate pentru bilete, în cazul insolvenţei/falimentului companiei aeriene.
Alte subiecte pe care ANAT le consideră nerezolvate se referă la modificarea OG 2/2018, actul normativ care guvernează activitatea agenţiilor de turism, promovarea incomingului, târgurile de turism, campaniile negative împotriva litoralului românesc, lipsa bugetului de promovare al Romaniei şi Organizaţiile de Management al Destinaţiilor (OMD).
„Concluzionând, îi mulţumim domnului ministru Cadariu pentru bunele intenţii declarate şi, analizând în mod obiectiv impactul activităţii domniei sale, cel puţin asupra agenţiilor de turism, îi solicităm demisia de onoare!”, au conchis reprezentanţii agenţiilor de turism din România.