Anca Dragu, despre demolarea zidului din jurul clădirii Parlamentului: E un proiect ce ar putea fi implementat în circa un an și jumătate
Anca Dragu, președintele Senatului, susține că proiectul care presupune dărâmarea zidului de beton din jurul Parlamentul este în lucru, săptămâna viitoare fiind programate întâlniri importante cu Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, și cu Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. De asemenea, aceasta consideră că succesul de care s-a bucurat evenimentul dedicat Zilei Copilului, care a avut loc în curtea Senatului, demonstrează că demersul este unul foarte bine primit de către români.
“Sâmbătă, pe 5 iunie, am avut cel mai mare eveniment în curtea Senatului. Cel mai mare eveniment de când există această instituție în clădirea respectivă. Am sărbătorit ziua copilului, au participat aproape 20.000 de persoane, am avut foarte multe atracții pentru copii, de la grupuri de debate, muzică, elicoptere, mașini de poliție. Petrecerea s-a numit „Senatul copiilor” și a fost primul pas pe care l-am considerat posibil, din motiv de pandemie. În paralel, de când am preluat mandatul, am lucrat cu arhitecții care în ultimii 10-15 ani au diferite proiecte pentru deschidere, pentru o remodelare urbană a zonei Parlamentului. Chiar săptămâna viitoare voi avea o discuție și cu președintele Camerei Deputaților și cu primarul general al Capitalei în care să ne uităm împreună la acest proiect. Prima etapă ar viza o stradă, o străpungere a curții Parlamentului, o stradă care să lege bulevardul 13 Septembrie de Izvor, astfel încât accesul în curte și către Muzeul Național de Artă Contemporană să fie mult mai facil. Este un proiect care, dacă ne ținem de el serios, ar putea fi implementat în circa un an și jumătate. Am făcut multe din această idee, de a ne apropia de cetățean, de a dărâma ziduri, mai ales acest zid mental pus între Parlament și cetățeni”, a declarat Anca Dragu pentru AS TV Bistrița.
Președintele Senatului a mai spus că impozitarea muncii este foarte mare în România, mai ales în cazul salariilor mici. De asemenea, aceasta susține că problema pensiilor speciale este în analiza grupul de lucru alcătuit la nivelul coaliției de guvernare, care va identifica cele mai bune soluții din punct de vedere economic și juridic.
“Pensiile parlamentarilor au fost deja eliminate. Am avut o ședință de plen reunit, chiar eu am condus această ședință, și am făcut un prim pas. Despre celelate pensii, avem un grup de lucru înființat la nivelul Coaliției, în care sunt juriști și economiști, astfel încât să avem și fundamentare economică, dar și juridică, pentru că știm bine că sunt deja decizii ale instanțelor, ale CCR, care comentează într-un anume fel acestă eliminare a pensiilor speciale. Așadar vrem să ne asigurăm că facem un proiect care să și țină în fața oricărei provocări”, a mai spus Anca Dragu.