Anca Dragu, în vizită la centrul de vaccinare SVSU Bistriţa: Oamenii vor să revină la viaţa normală
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a vizitat, joi, centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Bistriţa, însoţită de către şeful Cancelariei Prim-ministrului, Sergiu-Horia Hossu, ocazie cu care a felicitat autorităţile locale şi echipa medicală pentru rezultate.
Anca Dragu a fost informată de către primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, că la acest centru s-au vaccinat cu trei tipuri de vaccinuri în jur de 14.000 de persoane, multe dintre ele fiind tineri, iar o echipă mobilă asigură suport şi în teritoriu.
„Am văzut că foarte bine au mers aceste centre de vaccinare drive-through şi echipele mobile, de asemenea, pentru că foarte mulţi oameni poate sunt ocupaţi, poate nu îşi găsesc timp să vină la centrul de vaccinare, şi atunci venim noi în întâmpinarea dumnealor, e mai simplu.
Oamenii, pe de o parte se tem pentru sănătatea lor şi a celor din jur, mai ales cei care vin în contact cu persoane mai în vârstă şi care sunt mai expuse acestor tipuri de complicaţii. Atunci, vor să se protejeze şi pe ei, şi pe cei dragi.
Asta este reacţia pe care eu am primit-o, discutând cu oameni despre vaccinare. (…) Oamenii vor să revină la viaţa normală, la viaţa de dinainte”, a declarat preşedintele Senatului.
Anca Dragu va participa, joi, şi la ceremonia dedicată Zilei Eroilor, organizată în Piaţa Petru Rareş din municipiul Bistriţa.