Anca Serea ne spune cum trebuie pregătiți copiii pentru școală
David, Sarah, Noah, Ava, Moise, Leah sunt copiii de școală ai Ancăi Serea și ai lui Adrian Sînă. Într-o postare recentă pe Instagram, vedeta a făcut o serie de recomandări părinților despre felul cum ar trebui să-și pregătească micuții pentru începerea noului an școlar.
Anca Serea, supranumită ”mama eroină” din showbizul românesc are o experiență bogată când vine vorba de relația mamă-copii. Vedeta știe câteva trucuri care ar putea să ajute părinții și copii să privească finalul vacanței cu voioșie și să se acomodeze mai ușor cu revenirea în bănci și programul școlar.
Printre trucurile vedetei se numără mutarea orei de culcare cât mai devreme posibil pentru ca a doua zi dimineața, la trezire, copiilor să nu le fie prea dificil să se mobilizeze. Cu cel puțin o săptămână înainte de începerea anului școlar, încearcă să restabilească o rutină pentru joacă, pentru lecții sau diverse activități, somn, mese, etc. În acest mod, copiii se acomodează mai ușor la orele pe care le vor frecventa la școală. „Cumpărăm împreună rechizite, haine de școală și diverse alte obiecte pe care le considerăm necesare. Poate vi se pare un sfat banal, dar copiii vor fi mai entuziasmați să înceapă școala dacă vor purta ghiozdanul cu personajul lor preferat de desene animate“, crede vedeta.
Anca Serea spune că încurajează, de asemenea, mesele sănătoase, la ore fixe, cu sendvișuri delicioase și, mai ales, sănătoase pentru pitici. De asemenea, nu uită să discute cu cei mici despre temerile, bucuriile și necazurile lor. „Discut cu ei despre ce temeri au, ce bucurii resimt când sunt la școală și îi încurajez să fie cât se poate de deschiși mai ales cu lucrurile care nu le plac, pentru a le putea preveni sau anticipa”, mai spune vedeta.