Anchetă internațională: Președintele Federației Române de Haltere e acuzat de complicitate și manipulare
Președintele Federației Române de Haltere, Nicu Vlad (foto), este acuzat de complicitate și manipulare într-o anchetă internațională care urmărește măsurile privind combaterea dopajului.
Nicu Vlad, fost campion olimpic la Jocurile din 1984, de la Los Angeles, este și vicepreședinte al Federației Internaționale de Haltere. Alți oficiali ai federației sunt și ei acuzați în acest dosar. Agenția Internațională de Testare îi acuză pe Nicu Vlad și pe fostul președinte al Federației Internaționale,Tamas Ajan, de complicitate și manipulare, iar președintele Federației Europene, Hassan Akkus, este acuzat de manipulare, potrivit Reuters.
Ancheta în acest caz a pornit de la o investigație a televiziunii germane ARD, care arăta că între 2009 și 2019 150 de cazuri de doping au rămas nerezolvate. Agenția Internațională de Testare îi acuză pe Nicu Vlad și pe fostul președinte al Federației Internaționale,Tamas Ajan, de complicitate și manipulare, iar președintele Federației Europene, Hassan Akkus, este acuzat de manipulare.
Totul a pornit de la o investigație a televiziunii germane ARD
Ancheta în acest caz a pornit de la o investigație a televiziunii germane ARD, care arăta că între 2009 și 2019 150 de cazuri de doping au rămas nerezolvate. Agenția Internațională de Testare arată că 29 de infracțiuni antidoping nu au fost sancționate pentru că au fost distruse probe sau faptele au fost ascunse flagrant și intenționat. Președintele Federației Internaționale de Haltere și-a cerut scuze tuturor sportivilor cărora le-a fost furată oportunitatea de a concura corect.
În urmă cu o săptămână Federația Română de Haltere a fost suspendată timp de un an din cauza mai multor încălcări ale regulamentului antidoping. Patru sportivi sunt acuzați că din 2012 ar fi folosit steroizi anabolizanți inclusiv la Jocurile Olimpice de la Londra din acel an. Decizia poate fi atacată la Curtea de Arbitrah pentru Sport, potrivit Radio Europa FM.
România, Thailanda și Malaiezia sunt cele trei țări care sunt interzise la competiția de haltere de la Olimpiada de vară de la Tokyo, din acest an, din cauza infracțiunilor repetate de dopaj, subliniază Reuters.