ANCOM scoate la licitație benzi de comunicații mobile în spectrul de frecvență disponibil în prezent

Publicat: 01 iul. 2021, 18:04, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
ANCOM scoate la licitație benzi de comunicații mobile în spectrul de frecvență disponibil în prezent

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunțat pregătirea licitației pentru benzile de frecvență rămase libere în urma licitațiilor din 2012 și 2015 și pentru câteva blocuri de frecvență noi. Dar, nu este vorba de licitația mult-așteptată, care va include un alt spectru de frecvențe.

Extinderea capacitatii retelelor de comunicatii electronice pe suport radio a devenit o necesitate in contextul cresterii rapide a traficului de date si a importantei economice, industriale si sociale a economiei digitale. Acesta este motivul pentru care ne propunem organizarea unei licitatii pentru atribuirea drepturilor de utilizare a spectrului ramas disponibil in urma procedurilor de selectie derulate de Autoritate in 2012 si 2015. Valabilitatea licentelor de utilizare a frecventelor radio ce urmeaza a fi acordate va fi aliniata cu cea a licentelor in vigoare, pentru a asigura o expirare simultana a drepturilor de utilizare a frecventelor radio in functie de banda din care acestea fac parte”, a declarat Bogdan IANA, vicepresedintele ANCOM.

Procedura de organizare a licitatiei

Drepturile de utilizare a frecventelor radio disponibile din benzile de 800 MHz, 2600 MHz si 3400-3600 MHz se vor acorda prin procedura de selecție competitivă.

Alocarea spectrului prin licitație este soluția cea mai adecvată pentru valorificarea optima a resurselor de spectru radio disponibile, asigurând premisele pentru utilizarea eficientă pe termen lung a frecvențelor radio, prin dezvoltarea de rețele de comunicații electronice performante de ultimă generație, capabile să furnizeze servicii de comunicații de banda larg.

Pentru alocarea spectrului, ANCOM va aplica o procedură de selecție competitivă, în linii mari similară celei organizate în 2012, ce presupune ca fiecare operator interesat să depună o ofertă inițiala prin care indică numărul de blocuri pe care dorește să le achiziționeze în fiecare dintre benzile disponibile. Ofertele inițiale vor arată dacă există o cerere mai mare decât cantitatea de spectru disponibil în anumite benzi, dacă cererea este egală cu numărul blocurilor de frecvențe disponibile în cadrul fiecărei benzi (categorii de blocuri) sau dacă cererea nu depășește cantitatea de spectru disponibil. În funcție de ofertele inițiale, se intră în runde primare, urmate, dacă va fi cazul, de o rundă primară suplimentară și de o rundă de alocare.

ANCOM propune acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio disponibile prin organizarea a două proceduri de selecție distincte: cea propusă spre consultare publică, care are ca obiect acordarea drepturilor de utilizare în spectrul rămas disponibil din licitațiile anterioare organizate in 2012 si 2015, și alta, ulterioară, pentru acordarea drepturilor în benzile noi (700 MHz și 1500 MHz) și în banda 3400-3800 MHz (cu drepturile intrând în vigoare din 01.01.2026 – când expiră licențele existente în această bandă), după transpunerea în legislația națională a Codului European al Comunicațiilor Electronice.

Spectru disponibil în cadrul licitației

Prin aceasta licitație, ANCOM intenționează să scoată la licitație 195 MHz, astfel:

  • a)    1 bloc de 5 MHz pereche în banda de 800 MHz, pentru o perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2022 și 5 aprilie 2029;
  • b)    8 blocuri a câte 5 MHz pereche în banda de 2600 MHz, pentru o perioadă cuprinsă între 1 ianuarie 2022 și 5 aprilie 2029;
  • c)    1 bloc de 15 MHz TDD în banda 2600 MHz, pentru o perioadă cuprinsă între 1 ianuarie 2022 și 5 aprilie 2029;
  • d)    18 blocuri de 5 MHz în banda de 3400-3800 MHz, pentru o perioadă cuprinsă între 1 ianuarie 2022 și 31 decembrie 2025.

Taxa de licență

ANCOM supune consultării publice și prețul de pornire în licitație pentru fiecare bandă în parte. Astfel, cuantumul minim al taxei de licență pentru drepturile de utilizare a frecvențelor radio disponibile în cadrul licitației este echivalentul în lei a:

  • a)    22 milioane euro pentru blocul pereche din banda de 800 MHz;
  • b)    4,3 milioane euro pentru un bloc pereche în banda de 2600 MHz;
  • c)    3,5 milioane euro pentru blocul nepereche din banda de 2600 MHz;
  • d)    700.000 euro pentru un bloc nepereche în banda de 3400-3800 MHz.

Taxa de licență va trebui achitată în termen de 15 zile de la data anunțării rezultatelor finale ale licitației, iar suma astfel obținută se va constitui venit la bugetul de stat.

Procesul de consultare publică

Documentele aferente organizării licitației de spectru, respectiv proiectul de decizie pentru acordarea unor drepturi de utilizare a frecvențelor radio, proiectul de hotărâre a Guvernului privind stabilirea cuantumului valorii minime a taxei de licență pentru acordarea unor drepturi de utilizare a frecvențelor radio, precum și a condițiilor de plată a taxei de licență și caietul de sarcini pot fi consultate aici.

Persoanele interesate sunt invitate să formuleze și să transmită observații și propuneri până la data de 30.07.2021, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr. 2, sector 3, București), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcțiilor regionale ale Autorității. Observațiile pot fi transmise și prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail, pe adresa [email protected].

Informații suplimentare

În prezent, în aceste benzi de frecvențe, operatorii prezenți pe piața din România dețin licențe de utilizare a frecvențelor radio, câștigate în urma licitațiilor organizate în anii 2012 și 2015.

În banda de 800 MHz, dețin drepturi de utilizare valabile pentru perioada 2014 – 2029: Orange Romania și Vodafone Romania (câte 2 blocuri fiecare), Telekom Romania Mobile Communications – 1 bloc. 

În banda de 2600 MHz FDD, dețin drepturi de utilizare valabile pentru perioada 2014 – 2029: Orange Romania – 4 blocuri și Telekom Romania Mobile Communications – 2 blocuri. 

În banda de 2600 MHz TDD, RCS&RDS deține drepturi de utilizare pentru 2 blocuri de cate 15 MHz, valabile pentru perioada 2015 – 2029.

În banda 3400 – 3800 MHz, dețin drepturi de utilizare valabile pentru perioada 2016 – 2025: Orange Romania – 115 MHz (TDD), Vodafone Romania – 40 MHz (TDD), Societatea Națională de Radiocomunicații S.A. – 50 MHz (TDD), RCS&RDS – 50 MHz (TDD).