ANCPI „trage tare” la lucrările de cadastrare

Publicat: 03 iul. 2024, 09:21, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
ANCPI „trage tare” la lucrările de cadastrare
Foto: sursazilei.ro

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a finalizat lucrările de înregistrare sistematică în 259 UAT-uri (din care în 220 UAT-uri în integralitate și în 39 UAT-uri parțial), precum și în sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de 5.784.884,48 ha, din totalul de 3.181 UAT-uri din România, până la data de 30.06.2024.

Din cele 259 UAT-uri și sectoarele cadastrale finalizate, pentru 8 UAT-uri și 283 sectoare cadastrale, cu o suprafață de 52.200,17 ha, ANCPI a cofinanțat lucrările de înregistrare sistematică contractate de către unitățile administrativ-teritoriale.

În anul 2024 au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică în 34 UAT-uri, precum și în sectoare cadastrale, cu o suprafață totală aferentă de 501.845,19 ha.

În acest moment sunt în derulare lucrări de înregistrare sistematică în 2.211 UAT-uri, cu o suprafață estimată de 6.432.141,91 ha. În 18 UAT-uri și în 752 sectoare cadastrale, cu o suprafață de 130.619,76 ha, lucrările sunt cofinanțate de ANCPI.

Din totalul de 9,54 milioane ha de terenuri agricole ce fac obiectul subvențiilor APIA, au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,75 milioane ha (81%).

La data de 30.06.2024, numărului proprietăților înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a ajuns la 23.847.493.

Toate acestea se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF).

Scopul PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor proprietăților din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, realizarea planului cadastral și deschiderea cărților funciare la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale.

Beneficiile implementării PNCCF sunt realizarea unui inventar complet al proprietăților imobiliare, creșterea siguranței circuitului civil al proprietăților imobiliare, clarificarea regimului juridic al proprietăților imobiliare publice și private.

Alte avantaje pe care le aduce cadastrarea prin PNCCF sunt finalizarea înregistrării terenurilor agricole, pentru a se asigura implementarea schemelor de plăți în agricultură și deschiderea gratuită a cărților funciare pentru toate proprietățile din România.

O parte importantă a finanțării este asigurată din fonduri externe nerambursabile, alocate prin proiectul major ”Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”. Proiectul major este destinat să completeze obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României, având un buget alocat de 312.891.115 euro.