Andrei Baciu: Au fost generate până acum peste 2,4 milioane de certificate digitale. Peste 94% atestă vaccinarea
Secretarul de stat Andrei Baciu a declarat marți că peste 2,4 milioane de certificate digitale au fost generate până în acest moment. De asemenea, peste 18,5 milioane doze de vaccin au fost recepționate de la începutul campaniei de vaccinare de către România:
„Au fost generate 2.405.801 certificate digitale. Se păstrează în linii mari evoluția de până acum, 94,45% sunt pentru a atesta vaccinarea.
Până în acest moment avem un număr de 614 operatori privați care au încheiat activitatea de vaccinare, dintre care 93 din domeniul Horeca. Această activitate continuă. Brașov, Alba și Bihor sunt județele fruntașe la acest capitol.
Peste 14.500 de misiuni de transport, peste 40.000 de persoane din cadrul MAI, la fel peste 10.300 de persoane din MApN.
18.522.449 de doze în total recepționate în momentul de față. Donații și revânzări. A fost avansat și partea agrementului pe care îl avem cu Coreea de Sud, se finalizează și donația de 450.000 de doze de Moderna alături de restul de doze de la Pfizer, 1053.000 de doze vândute Coreei de Sud în două tranșe”, a precizat Andrei Baciu.