Andrei Rădulescu, economist Banca Transilvania: Structural, economia României nu a arătat niciodată mai bine
Economia României nu a arătat niciodată mai bine ca acum, din perspectiva structurală, şi nu a fost niciodată atât de rezistentă, este de părere Andrei Rădulescu, director Analiză macroeconomică, Banca Transilvania.
„Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în România, o să observăm că încă de la debutul pandemiei până în prezent economia a prezentat o performanţă macroeconomică superioară ţărilor dezvoltate din Vest, în pofida faptului că România a intrat în pandemie cu o marjă relativ redusă a intervenţiei politicii economice. Cu toate acestea, economia României a dovedit rezistenţă şi a evoluat mai bine comparativ cu zona euro, atât în 2020, cât şi 2021. Uitaţi-vă la cifrele pe primele 9 luni ale anului curent! Avem o creştere economică de peste 7% comparativ cu perioada similară din 2020 şi, foarte important, aşa cum am spus şi anul trecut, România a fost printre puţinele ţări care au înregistrat o dinamică anuală pozitivă a investiţiilor productive în fiecare trimestru al anului pandemic 2020, ceea ce a permis tranziţia rapidă spre un nou ciclu economic”, a declarat Andrei Rădulescu.
„Aş dori să subliniez faptul că din perspectiva structurală economia României nu a arătat niciodată mai bine ca acum şi aici mă refer la faptul că, dacă aplicăm funcţia factorilor de producţie Cobb-Douglas, o să observăm că factorul capital şi productivitatea multifactorială au o contribuţie relativ echilibrată la tot ceea ce înseamnă dinamica anuală a PIB potenţial şi aceasta reprezintă, să spunem, un semnal că structura economiei interne este foarte rezistentă. Nu a fost niciodată atât de rezistentă ca acum şi această rezistenţă este confirmată şi de o serie de alţi indicatori”, a completat acesta.
Potrivit acestuia, printre indicatori se află creşterea semnificativă a investiţiilor străine directe, care au ajuns la 5 miliarde de euro în primele 9 luni din acest an, fiind cel mai ridicat nivel din 2008. De asemenea, în pofida tuturor şocurilor cu care s-a confruntat economia României în 2021, la finalul lunii octombrie prima de risc cu scadenţă la 5 ani se poziţiona la un nivel redus.
Prezent la conferinţa „Lecţii învăţate în pandemie. Ce urmează?”, o dezbatere cu personalităţi ale scenei economice, bancare şi financiare româneşti, organizată de Oxygen Events, Andrei Rădulescu a susţinut că inflaţia ar putea coborî la nivelul ţintit de Banca Naţională în 2023.
În opinia acestuia, o oportunitate pentru România ar fi să fie invitată la negocierile de aderare la OCDE până la finalul anul viitor.