Andronache: „Proiecte ale PNL – preluate în programul de guvernare al PSD”
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a anunțat luni începerea procedurii de dezbatere a Codului Silvic în Camera Deputaților, dar și „o tendință foarte interesantă”.
Principala prevedere adoptată la Senat a fost împădurirea a 60.000 de hectare până în 2030.
„Noi sperăm ca acest proiect de lege să treacă foarte repede. Ne-am asumat ca partid că susținem și dorim ca această reglementare să devină lege. Astăzi, Comisia de Mediu, condusă de un liberal, va dezbate cu toate asociațiile și cu toți cei care doresc sa fie implicați în procesul de adoptare a Codului silvic acest proiect și sperăm ca mâine să dam votul în Comisia de mediu asupra proiectului.
Urmează alte două comisii conduse de PSD. Facem apel la Comisia de Agricultură și la Comisia Juridică să își desfășoare activitatea în această săptămână, pentru a avea raport la plen săptămâna viitoare cu privire la acest proiect de lege extrem de important venit de la Guvern. (…) Vom face tot ce ne stă în putință ca reglementarea privind împădurirea a 60.000 de hectare până în 2030 să fie menținută în Camera Deputaților”, a declarat Andronache, într-o conferință de presă la Camera Deputaților.
El a adăugat că PNL va vota, marți, un proiect de lege propus de PSD referitor la zone de protecție specială în jurul unor obiective esențiale pentru statul român, dar atrage atenția că „acest proiect poate pune în pericol dezvoltarea centurilor verzi pe care Codul Silvic le prevede”.
Andronache susține că există proiecte ale liberalilor preluate în programul de guvernare al PSD
În context, Gabriel Andronache a susținut că „există o tendință foarte interesantă”, respectiv aceea că „proiecte pe care PNL le propune în procedura legislativă să fie preluate și să devină parte a programului de guvernare al PSD”,
El a dat două exemple „selectate din programul de guvernare”.
„Aceste două chestiuni pe care le vedeți sunt reglementate sau propuse spre reglementare în două proiecte legislative aflate în Camera Deputaților în procedură legislativă și pe care noi le-am cerut de mai multe opri pe ordinea de zi a unor comisii.
Din păcate, partenerul de guvernare s-a opus. Impozit zero pe venit, inclusiv scutirea de asigurările de sănătate în timpul studiilor de licență și masterat. Avem în Camera Deputaților o inițiativă liberală care trebuie să mai treacă de o singură comisie pentru a deveni lege”, a declarat Andronache, care a făcut un apel către colegii de coaliție să voteze această lege.
Un alt proiect „asumat de PSD în programul de guvernare” se referă la programul „student first company”, respectiv la o schemă de ajutor de stat prin granturi de 50.000 de euro per beneficiar și crearea de start-upuri în 4 ani.
„Avem în procedura la Camera Deputaților un proiect inițiat de președintele Senatului, domnul Nicolae Ciucă. (…) A trecut de Comisia de Buget-finanțe și mai sunt două comisii conduse de colegi deputați PSD.
Le solicităm în mod expres ca săptămâna aceasta să se întrunească comisiile și să dezbată acest proiect. De ce să așteptăm alegerile, când ar putea deveni lege săptămâna viitoare?” a mai spus deputatul liberal.