09:22, 11.12.2024 • POLITICĂ
Angajat al Primăriei Paşcani, cercetat după ce a pretins de la mai multe persoane sume între 2.000 şi 2.500 de euro
Un angajat al Primăriei Paşcani este cercetat de poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie Iaşi pentru trafic de influenţă, după ce a pretins de la mai multe persoane sume între 2.000 şi 2.500 de euro, lăsând să se creadă că ar putea interveni pe lângă colegii săi pentru realizarea unor angajări sau obţinerea ilegală de autorizaţii de construire.
Direcţia Generală Anticorupţie a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că au fost făcute, joi, două percheziţii, una la sediul Primăriei Paşcani, iar cealaltă la locuinţa unui angajat al acestei instituţii.
“În perioada iulie – decembrie 2021, persoana care are calitatea de suspect în cauză a pretins de la mai multe persoane sume cuprinse între 2.000 şi 2.500 de euro lăsând să se creadă că îşi va exercita influenţa asupra altor funcţionari publici, angajaţi ai primăriei, în legătură cu efectuarea unor angajări în cadrul instituţiei sau obţinerea, în mod ilegal, a unor autorizaţii de construire”, se arată în comunicat.
Angajatul respectiv este cercetat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.