Angajații Guvernului și greva japoneză: campionatele naționale ale ridicolului

Într-o zi obișnuită la Palatul Victoria, sute de angajați sunt în mijlocul unei acțiuni de protest – greva japoneză. Este aceasta cu adevărat o surpriză? Acești funcționari publici, plătiți generos din buzunarul contribuabililor, au ei oare motive să protesteze? Sau este încă o zi la birou, doar cu un alt pretext pentru a sta cât mai departe de muncă?

Au ales bine ziua. Vinerea e foarte potrivită. Ne punem hârtii pe ușile birourilor și chiulim legal. Ne iese de-aici și un week-end mai lunguț…

Devine din ce în ce mai clar că angajații din aparatul administrativ s-au prins, și ei, că e un an bun. În anii electorali se fac concesii. În anii electorali se dă. Se dă fiindcă șefilor babani le trebuie voturile. Așa că, pe principiul ce bă, noi suntem mai fraieri? toată frecătorimea de mentă își înfige colții în pulpa zemoasă a majorărilor de salarii. Cine știe, poate mai pupăm și noi ceva! De ce să nu încercăm?

Pe măsură ce angajații poartă banderole pe braț și afișează anunțuri pe ușile birourilor, este greu să nu te întrebi: ce anume îi motivează pe acești privilegiați să protesteze? Cu salarii ce depășesc media, ei petrec zilele într-un ritm lent, navigând mahmur prin birocrație și flecăreală de coridor. Greva lor japoneză pare să fie doar o evadare din monotonia zilnică.

Liderul sindical, Noni Iordache, se plânge de salariile mici și lipsa majorărilor salariale. Dar cine îi crede cu adevărat? Când restul populației luptă să-și câștige traiul din salarii mici și munci grele, este dificil să simpatizezi cu acești funcționari publici privilegiați, care se plâng de nemulțumirile lor minore.

În timp ce protestul lor este văzut ca un act de revoltă, pentru mulți este doar o altă zi la birou. Această grevă japoneză este, în fapt, starea lor de grație. Ei se află etern și iremediabil în greva asta pakistaneză. Este însăși rutina, sensul existenței, esența chiulului nesfârșit. Nemulțumirile lor sunt de carton, nesupunerea e mimată prost și rezultatele acestor proteste devin comice.

Fiindcă, dacă îi privești pe greviștii ăștia congolezi, observi că sunt bine îmbrăcați. Par bine hrăniți. Nu prezintă urme de vicisitudini existențiale. Adică o duc bine. Și asta generează comic în stare pură. Și dezgust.

5000 de lei este salariul mediu net în aparatul administrativ. La care, în cele mai multe cazuri, se adaugă tot felul de sporuri de pantă, sporuri de Solitaire, de toxicitate (e normal, lucrează cu informații politice sensibile), gratuități pentru dus capra la raze și familia la nichelat. Cum să nu râzi când îi vezi cu banderolele inspirate de o țară care muncește pe brânci și uluiește pe toată lumea prin performanță economică veritabilă?

În orice caz, le sugerăm amical tuturor frecătorilor de mentă de pe la Guvern să facă grevă japoneză numai și numai atunci când va fi clar pentru toată suflarea că ei, acolo, după micile lor puteri, lucrează și performează ca japonezii.

Altfel, nu are nici un sens.

Faceți, bre, o grevă româneză, de-a noastră, una în care să vă prezentați demisiile în grup și să mai lăsați bugetul nostru ostenit să mai respire!