Angela Gheorghiu: „Cultura în România este un subiect prea prea puțin profitabil pentru autorități”. Mesajul complet al sopranei
„Astăzi se împlinesc 31 de ani de la primul și ultimul (singurul) meu spectacol de operă pe o scenă de operă din România: spectacol de diplomă-examen de absolvire a Universității de Muzică din București, cu La bohème, pe scena Operei Naționale din Cluj, din 20 iunie 1990”…
Astfel își începe soprana Angela Gheorghiu, una dintre renumitele cântărețe de operă ale lumii, un dureros și impresionant mesaj de dezamăgire, postat pe rețeaua de socializare. Artista care a ridicat în picioare spectatorii din cele mai mari săli de concerte din lume spune că în cariera ei începută acum 31 de ani nu a fost invitată să interpreteze niciun rol de operă în România și nu am fost invitată de nicio instituție de cultură sau festival să cânte în țara natală.
Nu a fost invitată să interpreteze niciun rol
„În afara câtorva concerte sau recitaluri, majoritatea cu scop caritabil, în cariera mea începută acum 31 de ani nu am fost invitată să interpretez niciun rol de operă în România, nu am fost invitată de nicio instituție de cultură sau festival să cânt în țara mea natală.
În mod regretabil, instituțiile de cultură din România nu au știut niciodată să își susțină, să iși promoveze și să iși respecte artiștii cu adevărat valoroși, să se mândrească cu ei, așa cum văd că se întamplă peste tot în lume pentru colegii mei care sunt invitați să cânte anual în țările lor de origine (în Franța, America, Rusia, Germania, Anglia, Italia etc). Cultura este oglinda și cartea de vizită a unei națiuni, atât în respectiva societate cât și în lume, însă cu tristețe observ că peisajul cultural și media din România este astăzi, posibil mai mult ca oricând, inundat de mult prea multă mediocritate, de prost gust și de ignoranță.
Cultura în România este un subiect prea puțin interesant și prea puțin profitabil pentru autorități sau pentru oamenii cu funcții în acest stat… cred că nu există astăzi nici măcar un singur om politic român cu adevărat pasionat sau sincer preocupat de un act cultural/artistic, indiferent de natura acestuia. Mai merită să sper că se va schimba ceva vreodată în acest sens?”, este mesajul Angelei Gheorghiu postat pe pagina de socializare.