Angela Gheorghiu: „Eu mă rog şi vă rog şi pe voi şi pe domniile voastre să vă rugaţi împreună cu mine…”

Soprana Angela Gheorghiu este de părere că în ţara noastră trebuie să existe lideri care să construiască pentru cultură. De asemenea, Angela Gheorghiu mărturisește că artiştii cu care colaborează sunt pentru ea o familie.

Afirmațiile și mărtuirisirile au fost făcute de către soprană vineri seara, la evenimentul de lansare a volumului biografic „Angela Gheorghiu. O viaţă pentru artă”. Evenimentul a avut loc la Teatrul Odeon din Capitală şi a debutat cu un dialog între Angela Gheorghiu şi criticul de teatru Marina Constantinescu. „Eu mă rog şi vă rog şi pe voi şi pe domniile voastre să vă rugaţi împreună cu mine ca şi România să aibă parte de oameni care decid în România pentru cultură şi pentru artă.

România are nevoie de oameni care să construiască şi să lase ceva şi în România. Pentru că, aşa cum sunt şi eu un exemplu, primul exemplu deja de 30 de ani, vorbesc de muzică… cred că din punct de vedere artistic, Constantin Brâncuşi deja a avut această soartă şi alţi muzicieni sau artişti din România care nu se mai întorc în România. Trebuie să facem orice posibil, să le deschidem uşile şi voi să aveţi o reacţie. Dacă publicul nu are o reacţie către aceşti oameni care au datoria de a construi pentru artă şi în România, nu se va putea rezolva niciodată nimic”, a afirmat Angela Gheorghiu în cadrul evenimentului.

Soprana a mai evidențiat faptul că în artă nu există gen – bărbat, femeie, nu există vârstă, nu există religie, nu există nimic. „În momentul în care o repetiţie începe (…) am avut sentimentul de a face parte dintr-o familie. A durat probabil cât am făcut cunoştinţă (…) şi de atunci am fost o familie. Eu cred în această fuziune şi în această familie şi ei mi-au confirmat şi am înţeles de atunci că în momentul în care eu accept sau am în minte să fac o nouă producţie, să mă duc într-un teatru şi accept un contract trebuie să ştiu dinainte cine face regia, ce rol am, este bine, nu este bine”, a povestit aceasta.

Mâncam varză şi puneam zahăr peste ea

De asemenea, soprana a mărturisit că îşi doreşte ca rezultatul muncii sale să fie o referinţă. „Visul meu şi ideea mea fixă, obsesia mea a fost responsabilitatea şi a mea, nu numai a unui director de teatru, de a avea rezultatul cel mai bun, ca atunci când eu am terminat un spectacol sau o înregistrare să fie de referinţă. Dacă aceste elemente nu erau, eu ori mă făceam nevăzută ori spuneam ‘Ce este aici?‘”, a mai spus ea. Dialogul cu Marina Constantinescu a făcut-o pe Angela Gheorghiu să rememoreze perioada de şcoală din România comunistă.

„Vremea studiilor mele a fost între anii 1980 până în 1990 (…) erau exact vremurile cele mai grele, vremurile în care stăteam la cămin, primele zile plângeam ca o nebună după mama şi după tata şi îmi aduc aminte chiar şi de faptul că muream de foame. Îmi aduc aminte că nu ştiam ce să mănânc ca să mă satur. Mâncam varză şi puneam zahăr peste ea. Să nu mâncaţi asta. Dar mă săturam şi nu mai plângeam de foame”, şi-a amintit ea.

Amintirile sopranei sunt ritmate de comentarii şi mărturii ale unor nume celebre

„Angela Gheorghiu. O viaţă pentru artă” este varianta în limba română a volumului „Angela Gheorghiu: A Life for Art”, semnat de soprană alături de Jon Tolansky. „Am vrut să fie într-o limbă de circulaţie. Bineînţeles că această carte va fi tradusă încetul cu încetul în limbile de circulaţie, dar am vrut ca următoarea treaptă, cea mai importantă pentru mine, să fie România şi sunt foarte fericită„, a afirmat artista.

Alcătuită mai ales din interviuri în exclusivitate, această biografie autorizată a superstarului internaţional de operă acoperă viaţa şi cariera artistei de la anii copilăriei petrecuţi în România comunistă la debutul spectaculos de la Covent Garden din 1992 şi până la spectacolele celebre de pe marile scene ale lumii. În paginile cărţii, Angela Gheorghiu dezvăluie noi perspective ale interpretării multora dintre rolurile ei legendare şi povesteşte despre colaborările cu cele mai proeminente figuri din lumea operei.

Amintirile sopranei sunt ritmate de comentarii şi mărturii ale unor nume celebre din lumea muzicală şi artistică, precum Grace Bumbry, Jose Carreras, Placido Domingo, Marilyn Horne, Bryn Terfel şi Franco Zeffirelli.