ANI: Chestorul Cătălin Ioniță – avere nejustificată
Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de circa 1.150.000 lei între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia de către fostul director al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Cătălin Alexandru Ioniţă, în perioada exercitării funcţiei publice.
„Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Cătălin Ioniță împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice”, se arată într-un comunicat al ANI.
Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative.
„Cătălin Ioniţă a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, arată sursa citată.
De ce anchete a fost vizat chestorul Cătălin Ioniță?
Chestorul Cătălin Ionița și-a depus demisia din funcția de șef al Poliției Române în 2018, iar ulterior a ajuns la DNA, acolo unde a fost citat pentru a fi audiat într-un dosar de corupție.
Procurorii DNA îl acuză pe chestorul Cătălin Ioniță că „în perioada 2009 – 2010 când îndeplinea funcția de șef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Sectorului 1 București, a pretins de la Petruța Dinu (persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de aproximativ 18 hectare, în localitatea Popești-Leordeni, județul Ilfov) cedarea cu titlu gratuit a unei suprafețe de 4 hectare din suprafața respectivă, promițând în schimb că îi va determina pe funcționarii publici cu atribuții în acest sens să urgenteze finalizarea procedurii de punere în posesie”.
Procurorii mai spuneau că Ioniță a făcut demersurile necesare și, pe 3 decembrie 2010, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a județului Ilfov a emis titlul de proprietate în favoarea Petruței Dinu și a altor trei persoane asupra a 18,17 hectare.
„Ulterior, la data de 19 martie 2015, persoanele beneficiare ale terenului au vândut întreaga suprafață lui Cătălin Ioniță și unei alte persoane din familia acestuia. Conform înțelegerii anterioare, cumpărătorii au achitat doar prețul de 70.000 de euro pentru suprafața de 14 hectare (prețul convenit fiind de 5.000 euro/hectar), restul de 4,17 hectare fiind cedate cu titlu gratuit”, mai precizează DNA.
În urma anchetei a reieșit că în declarațiile de avere din perioada 2015 – 2018, fostul șef al Poliției Române a menționat doar o suprafață de 18.174 metri pătrați (1,8 hectare), adică 10% din suprafața reală dobândită.
Ioniță a dus la schimbarea din funcție a premierului Tudose
Ioniță a fost propus de ministrul de interne să ocupe funcția de șef IGPR. Disputa iscată atunci cu privire la numirea șefului IGPR a dus la schimbarea premierului Mihai Tudose din fruntea Guvernului pentru că s-a împotrivit demiterii lui Bogdan Despescu.
Ulterior, Ioniță a devenit șeful Direcției Generale Anticorupție (DGA) din Ministerul de Interne. În 2020, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale acestuia. Cătălin Ioniță a fost eliberat din funcție pentru că nu mai deținea autorizația de acces la informații clasificate din partea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), necesară exercitării funcției.
Citește și: MAI vrea să facă testări psihologice mai dese polițiștilor