ANI: Un fost poliţist în cadrul Poliţiei municipiului Bucureşti nu poate justifica 100.000 de euro
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că un fost poliţist în cadrul Poliţiei municipiului Bucureşti nu poate justifica 100.000 de euro, în acest caz fiind sesizată comisiade cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.
ANI a transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că inspectorii agenţiei au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 465.507,27 Lei (echivalentul sumei de 106.554 Euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de către Marius Maghiari, în perioada exercitării funcţiei publice cu statut special (poliţist).
El a fost poliţist în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti , în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Marius Maghiari.
Viceprimar al comunei Moineasa din județul Arad, incompatibil patru ani
De asemenea, ANI a mai stabilit că Raul Gicu Groza, viceprimar al comunei Moineasa din judeţul Arad, a fost incompatibil în perioada 22 iunie 2016 – 29 octombrie 2020 deoarece a fost şi viceprimar, şi administrator al unei societăţi comerciale.
Un alt caz de incompatibilitate este cel al lui Darius Dumitru Meşca, fost consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Prahova, care în perioada deţinerii mandatului de consilier judeţean 2016 – 2020 a exercitat simultan şi funcţia de membru, respectiv pe cea de director şi ulterior, de director general, în cadrul a două societăţi de interes naţional care au sediul sau filiale în unitatea administrativ-teritorială Ploieşti, Prahova.
Agenţia Naţională de Integritate a mai stabilit că Florin Rădulescu, fost consilier local în cadrul Consiliul Local al municipiului Oneşti s-a aflat în conflict de interese administrativ.
“În perioada exercitării mandatului de consilier local (mandatul 2016 – 2020), a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Oneşti din data de 29 noiembrie 2018 privind darea în administrare a unor bunuri imobile către Clubul Sportiv Şcolar Oneşti (la care a deţinut în perioada respectivă funcţia de director şi profesor pe catedra de educaţie fizică şi sport – fotbal), în temeiul căreia clubul sportiv a primit în administrare, pe o perioadă de 10 ani, o sală de sport în baza Contractului încheiat la data de 19 decembrie 2018 între Municipiul Oneşti şi Club”, a transmis ANI.
Sursa citată menţionează că în calitate de consilier local el a votat în mod favorabil pentru adoptarea Hotărârii Consiliului Local privind darea în administrare a unor bunuri imobile către Clubul Sportiv Şcolar Oneşti, unde acesta deţinea calitatea de director, respectiv cea de profesor în cadrul catedrei de educaţie fizică şi sport. unui contract încheiat între Municipiul Oneşti şi Club.
De asemenea, ANI a mai constatat că patru poliţişti constănţeni de la Rutieră s-au aflat în stare de incompatibilitate. Adrian Buzică de la Poliţia Mangalia, Sorin Ionescu de la IPJ Constanţa, Andrei Marian Badea de la Poliţia Mangalia şi Virgil Stan de la Poliţia Medgidia sunt acuzaţi că au exercitat simultan cu funcţia publică şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei societăţi comerciale, activităţile desfăşurate de către aceştia în sectorul privat fiind în legătură directă cu atribuţiile exercitate în calitate de funcţionar public cu statut special.