22:00 • ACTUALITATE
Ministrul Educației a retras acreditarea Școlii doctorale de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat luni că, în urma raportului Consiliului de etică și management universitar, a retras acreditarea școlii doctorale de la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București.
„În urma raportului Consiliului de Etică şi de Management Universitar, am realizat un ordin de ministru prin care am retras acreditarea Şcolii doctorale de la Academia de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Bucureşti”, a informat ministrul Educaţiei.
În urma acestei decizii, Academia de Poliție devine prima universitate din țară care pierde dreptul de a mai acorda titluri de doctor.
Monica Anisie participă la Biblioteca Centrală Universitară la lansarea procesului de consultare publică pentru elaborarea Strategiei privind digitalizarea Educaţiei.