ANM: Caniculă în aproape toată ţara și ploi după 1 iulie
În următoarele zile, temperaturile vor crește, iar în multe regiuni vremea va fi chiar caniculară, existând probabilitatea de averse în aproape toată ţara, după 1 iulie, conform estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru intervalul 27 iunie- 10 iulie.
Pe regiuni, situația este următoarea: În Banat, până în data de 1 iulie tendinţa vremii va fi de încălzire şi va deveni caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va apropia de 38 de grade. La finalul intervalului de prognoză media maximelor va ajunge să se situeze între 28 şi 30 de grade, iar a minimelor între 14 şi 16 grade. Cât despre averse, probabilitatea înregistrării lor va fi mai ridicată după data de 1 iulie.
Până în data de 1 iulie, vremea se va încălzi și în Crişana, va deveni caniculară, iar media maximelor termice va ajunge în jurul a 37 de grade. Vor creşte şi minimele termice, a căror medie va urca în dimineaţa zilei de 2 iulie până spre 19-20 de grade. În zilele următoare valorile termice vor începe să scadă, astfel că la finalul intervalului de prognoză media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar a minimelor între 13 şi 15 grade. Averse sunt așteptate începând cu data de 2 iulie.
În Transilvania, este așteptat ca până spre finalul primei săptămâni vremea să se încălzeascăi, iar din data de 29 iunie va deveni local caniculară, cu maxime de 34-35 de grade. Va creşte şi media minimelor termice, până la 13 – 16 grade. În zilele care vor urma valorile termice vor scădea treptat, iar la finalul intervalului maximele vor ajunge în medie la 26 de grade, în timp ce media minimelor va avea valori între 12 şi 14 grade. Averse vor fi în fiecare zi, până la finalul lunii iunie, pe suprafeţe mici, apoi pe arii mai
extinse.
Până la 1 iulie, vremea se va încălzi şi în Maramureş, iar din 29 iulie, local, va fi şi caniculă, cu o medie a maximelor termice, pe întreaga regiune, în jurul a 35 de grade. Media minimelor termice va urca de la 15 grade în prima zi, până la 17-18 grade în dimineaţa zilei de 2 iulie. Valorile termice vor începe să scadă treptat, apoi, iar la finalul intervalului maximele termice vor fi între 25 şi 27 de grade, iar minimele între 12 şi 14 grade. De la 1 iulie, vor fi averse aproape zilnic.
În Moldova, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului, local caniculară în unele zile, dar mai ales în 29 şi 30 iunie, când media maximelor va fi de 35-36 de grade.
Pe alocuri vor fi posibile averse aproape în fiecare zi
Şi în Dobrogea vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, iar valorile termice nu vor avea variaţii semnificative de-a lungul intervalului de prognoză. În general, media maximelor de temperatură va oscila între 28 şi 30 de grade, iar a minimelor între 19 şi 21 de grade. Pe alocuri vor fi averse, cu o probabilitate mai mare în ultimele zile ale lunii iunie şi din nou după data de 5 iulie.
În Muntenia, vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în unele zile, pe arii mai extinse fiind în 29 şi 30 iunie, precum şi în 5 şi 6 iulie, când maximele termice vor atinge valori între 34 şi 36 de grade. Media minimelor termice va avea oscilaţii, în general, între 17 şi 19 grade. Sunt așteptate averse, cu o probabilitate mai mare până spre finalul lunii iunie şi din nou după data de 5 iulie
În Oltenia, vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în unele zile, cum ar fi în 29 şi 30 iunie, 1 iulie şi în jurul datei de 6 iulie, când maximele termice vor atinge în medie valori între 34 şi 36 de grade. Media minimelor termice va avea oscilaţii, în general, între 17 şi 19 grade. În primele zile de prognoză, probabilitatea de apariţie a averselor va fi mai ridicată, mai ales după data de 1 iulie.
Vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată și la munte. În general, media maximelor termice va avea valori între 19 şi 23 de grade, iar a minimelor între 11 şi 13 grade. Sunt așteptate averse în fiecare zi, pe arii mai extinse după data de 1 iulie