ANM: Cod galben de ploi, până marţi seara. Care sunt zonele vizate
Atenţionare de Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă până marţi seara în mai multe zone din țară, emisă, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Avertizarea vizează următoarele județe: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Timiş şi Vâlcea.
Astfel, în intervalul 26 septembrie, ora 18:00 – 27 septembrie, ora 22:00, local în Maramureş, Banat, zona montană a Olteniei, în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi perioade cu averse, însoţite pe alocuri de descărcări electrice. În special, prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.
În Bucureşti, cerul va avea înnorări, pe parcursul zilei de luni, trecător va ploua slab, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 13 – 15 grade.
De asemenea, marţi, până la ora 22:00, în Capitală, vremea va fi caldă, iar probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi mai ridicată în ultimele ore ale intervalului. Temperatura maximă va oscila între 25 şi 27 de grade.
În după-amiaza zilei de marţi (27 septembrie), în sud-vestul şi centrul ţării, iar spre seară şi noaptea (27/28 septembrie) în sud şi sud-est, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, mai arată meteorologii.