ANMDM: Șapte medicamente, dintre care două oncologice, retrase de pe piață

Publicat: 28 mai 2024, 06:13, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
ANMDM: Șapte medicamente, dintre care două oncologice, retrase de pe piață
medicamente cofeină interacțiune efecte secundare

Un număr de şapte medicamente, dintre care două oncologice, ar putea fi retrase, a anunțat, luni, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Răzvan Prisada.

Acest anunț vine după ce Comisia Europeană a emis o decizie de suspendare a autorizaţiilor de punere pe piaţă pentru câteva sute de produse, în urma recomandării Agenţiei Europene a Medicamentului.  Aceste medicamente au în comun studii de bioechivalență derulate de o firmă din India.

Preşedintele ANMDM a precizat că 46 dintre medicamentele aflate pe lista celor suspendate de Comisia Europeană sunt autorizate şi în România, însă doar şapte (dintre care două oncologice) sunt pe piaţa din țara noastră.

„În ceea ce priveşte situaţia din România, din lista anexă publicată de Comisia Europeană, 46 de produse sunt autorizate şi în România. Analizând la nivelul Agenţiei Naţionale a Medicamentului situaţia exactă, (…) în realitate, în acest moment, avem dintre acestea doar şapte produse care sunt efectiv în piaţă, două dintre acestea fiind medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală, un antiinflamator şi un antidiareic pentru care există suficient de multe alternative disponibile în piaţă. Celelalte cinci produse sunt medicamente care se eliberează cu prescripţie medicală. Două dintre ele sunt utilizate în sfera oncologiei şi pe câte două concentraţii diferite şi cel de-al cincilea este din sfera tratamentului disfuncţiei erectile masculine. Pentru acestea, o comisie din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului va analiza în primul rând criticitatea acestor medicamente în sensul în care suspendarea autorizaţiei de punere pe piaţă să nu producă întreruperi în continuitatea tratamentului pacienţilor care sunt deja sub tratament şi, evident, mă gândesc la cele două molecule utilizate în oncologie”, a explicat Prisada.

Președintele ANMDM a subliniat că,  ”în acest moment, există şi pentru acestea alternative în piaţă, adică există şi alte produse care conţin molecula respectivă în concentraţiile respective şi care sunt autorizate fără probleme”.