ANP: Deficitul de locuri în penitenciare – de 3.500, anul acesta vor fi date în folosinţă 448 de locuri noi
Deficitul de locuri de cazare în penitenciare este de 3.500, supraaglomerarea fiind mai scăzută în închisorile mari şi mai ridicată în cele mici, însă anul acesta şi anul viitor vor fi date în folosinţă peste 1.500 de locuri noi de deţinere, a declarat vineri directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin.
„Supraaglomerarea la nivelul sistemului penitenciar există, ea nu este mai severă decât în anii trecuţi. În acest moment, suntem la o depăşire a capacităţii legale de deţinere la patru metri pătraţi, aproximativ 20%. Ea diferă în funcţie de penitenciar, unde avem efectul de 100% sau poate puţin mai scăzut, e vorba în special de penitenciare mari, şi avem penitenciare unde sunt procente de supraaglomerare de 140 – 150%, încă suntem în această situaţie. Deficitul de locuri este de 3.500 de locuri de cazare. Dar lucrurile se mişcă, anul acesta vor fi date 448 de noi locuri de deţinere, anul care vine vor fi date 1.075, urmează 2024 – 2025, cu finalizarea celor două noi penitenciare. Poate vor mai exista mici întârzieri, dar pe lângă acestea mai sunt demersuri, inclusiv cu finanţare prin mecanismul financiar norvegian în marja a 1.400 de locuri noi în patru locaţii, care vor aduce o cazare decentă (…). Acum, din cauza acestei supraaglomerări, eliberăm o secţie, o supraaglomerăm pe cealaltă”, precizat Halchin, la o conferinţă de presă.
Cât priveşte igiena generală în penitenciare, el a menţionat că aceasta depinde foarte mult şi de deţinuţi.
„Nu poţi să sancţionezi pe nimeni la maniera drastică pentru că nu îşi face regulat ordine în cameră”, a spus Halchin, întrebat cum comentează faptul că sunt deţinuţi care reclamă prezenţa ploşniţelor în paturile lor.
Oficialul ANP a afirmat că nu există, în ultimii trei ani, cu excepţia câtorva cazuri punctuale, dar nici acelea confirmate până la sfârşit, cazuri privind droguri în penitenciare.
„Ne confruntăm într-adevăr cu un fenomen prin care, în special, uzitând de dreptul inviolabilităţii corespondenţei, documente sau diverse foi de hârtie sunt impregnate în diverse substanţe. Ele nu sunt interzise în viaţa civilă, nu au regim special. Sunt tot felul de substanţe şi de combinaţii necunoscute, le trimit la laborator, nu fac parte din categoria substanţelor a căror vehiculare sau deţinere este interzisă”, a arătat oficialul ANP.