ANPC a amendat cu peste 3,5 milioane lei 256 de magazine Penny din toată ţara
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat în ultima săptămână o serie de controale la magazinele lanţului de supermarketuri Penny, în urma cărora a aplicat amenzi de 3,5 milioane lei, conform unui comunicat al ANPC.
„”Bright as a new penny”, aşa spun englezii cu referire la ceva strălucitor, excepţional. Noi nu putem asocia Penny-ul nostru cu ceva de excepţie, nou, bine întreţinut. Alte sancţiuni, aceleaşi abateri! A trecut prea mult timp de când nimeni nu a evaluat corespunzător activitatea acestui retailer. Iar el a uitat să mai fie suficient de atent cu dumneavoastră, consumatorii. Ne vom vedea curând cu conducerea celor de la Penny. Sunt convins că au scuze, justificări, explicaţii şi alte zeci de variante, altele decât acelea de a pune mâna pe mop sau de a o băga în buzunarul companiei pentru a înlocui echipamentele prea vechi. Strig eu în numele consumatorilor: Respectaţi-ne!”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Au fost controlate 256 de magazine, aparţinând lanţului Penny, dintre cele 306 pe care compania Rewe România SA le administrează în ţara noastră.
Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat 333 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei, şi 110 avertismente. De asemenea, au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de peste 100.000 lei, oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 29 de unităţi şi închiderea unităţii pentru o perioadă de până la 6 luni pentru 6 magazine, din judeţele Bacău (4 unităţi), Prahova (o unitate), Giurgiu (o unitate).
Printre neregulile constatate de comisarii ANPC în timpul controalelor se numără: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; comercializarea unor legume şi fructe necurăţate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite; comercializarea unor produse congelate cu exces de gheaţă şi modificări organoleptice; comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficienţe de etichetare (lipsa unor ingrediente de pe etichetă); comercializarea unor ouă sparte, în cofraj; depozitarea unor produse alimentare direct pe paviment; utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare, praf; utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificaţie-patiserie, neigienizate corespunzător şi a unor tăvi arse; folosirea unor condiţii de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar; deficienţe de etichetare a produselor alimentare şi nealimentare (lipsa unor menţiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română etc.).
De asemenea, comisarii autorităţii au mai constatat comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate, nerespectarea regimului promoţiilor (nu se menţionează perioada în care se derulează promoţia, nu există la vânzare produsul de referinţă pentru pachetele multi pack), folosirea unui spaţiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu paviment deteriorat, nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători, neafişarea ingredientelor cu potenţial alergen al produselor care se vindeau vrac, lipsa afişării preţului unor produse la raft şi existenţa unor neconcordanţe între preţul produsului de la casa de marcat şi cel de la raft.