ANPC: Agenţi economici din judeţul Giurgiu, amendaţi cu 1,5 milioane de lei în Campania „Caravana Consumatorilor”
Echipele de comisari de protecţia consumatorilor au aplicat, în ultima săptămână, amenzi de peste 1,5 milioane de lei, unor operatori economici de pe raza judeţului Giurgiu.
Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, transmis duminică AGERPRES, în perioada 22 – 26 august 2022, în cadrul campaniei „Caravana Consumatorilor” – prin care se doreşte realizarea unei abordări unitare a actului de control la nivelul întregii ţări – echipe mixte ale Comisariatelor Regionale din Regiunile Sud Muntenia şi Bucureşti-Ilfov au efectuat o serie de verificări la operatori economici care activează în comerţ, producţie şi comercializare de pâine, produse de panificaţie şi simigerie, precum şi în alimentaţie publică, din judeţul Giurgiu.
Astfel, au fost controlaţi 89 de operatori economici şi, din cauza neregulilor majore constatate de echipele de comisari, le-au fost aplicate acestora sancţiuni de diverse tipuri, respectiv: 150 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 1,5 milioane de lei; oprirea definitivă de la comercializare a unor produse în valoare de peste 190.000 lei; oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor a 44 de operatori economici, aproximativ jumătate dintre cei controlaţi; propunerea închiderii temporare a unităţii pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 19 puncte de lucru verificate.
„Dat fiind situaţia nemaiîntâlnită – contrară unui număr impresionant de prevederi legale din domeniu – în care au fost surprinşi mulţi dintre operatorii economici din judeţul Giurgiu, controlaţi de comisarii ANPC, instituţia se vede nevoită să introducă numele acestora, pe o adevărată Listă a Ruşinii, după mai bine de 3 ani de când acest tip de „clasament” a fost realizat ultima oară. Aceasta conţine numele operatorilor economici la care s-au înregistrat cele mai grave nereguli şi abateri repetate”, menţionează ANPC.
Pe durata controalelor efectuate în judeţul Giurgiu, printre cele mai importante abateri constatate au fost: utilizarea unor spaţii de depozitare şi blocuri alimentare insalubre, cu gândaci vii, insecte moarte; utilizarea unor incinte de lucru neigienizate cu paviment deteriorat; utilizare unor materii prime nesigure (fără elemente de identificare şi caracterizare, cu mucegai, cu data durabilităţii minimale depăşită); folosirea unor utilaje şi instrumente deteriorate, neigienizate, cu strat grosier de grăsime întărită şi praf; folosirea unor spaţii de depozitare insalubre, păstrând materiile prime la temperaturi necorespunzătoare; comercializarea unor produse periculoase (jucării cu caracteristici care pot pune sănătatea şi chiar viaţa copiilor în pericol); comercializarea unor produse alimentare cu caracteristici neconforme (cu modificări organoleptice, produse care prezentau arsuri de congelare etc.); lipsa monitorizării temperaturii agregatelor frigorifice.