ANPC închide din nou Hala Obor, după nereguli repetate

Publicat: 22 iul. 2022, 15:44, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
ANPC închide din nou Hala Obor, după nereguli repetate

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) închide Hala Obor din nou, pentru o perioadă de până la un an, după ce inspectorii au găsit nereguli importante la mai multe controale.

În urma unei acţiuni de verificare efectuată de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov, la Hala Obor din Bucureşti, echipele de control au constatat din nou o serie de nereguli importante, deşi această locaţie a fost controlată periodic, constatându-se, de fiecare dată, repetitivitatea multora dintre abaterile de la prevederile legale.

Cu toate aceste ocazii, atât societatea care administrează Hala, SC CI-CO SA, cât şi operatorii economici care comercializează, în mod special, produse alimentare, în complex, au fost amendaţi şi au primit măsuri complementare de reparare a spaţiului şi de remediere a stării de curăţenie şi a echipamentelor folosite, care nu au fost duse la îndeplinire sau realizate parţial.

„Hala Obor trebuie să iasă la pensie. Personal am participat la acţiunea de control din 2019, ocazie cu care administratorii acestui spaţiu ne-au promis că vor proceda la renovarea lui completă. Au mai urmat acţiuni similare şi singurul lucru substanţial obţinut au fost tot promisiunile. Înţelegem perfect că această hală reprezenta o sursă de produse pentru persoanele în etate, din zona respectivă, datorită preţurilor mici. Dar, în situaţia de faţă, ieftin se dovedeşte a fi un pericol pentru sănătatea consumatorilor. Lipsa flagrantă de curăţenie şi siguranţă trebuie oprită aici. Modul de desfăşurare a activităţilor comerciale este desprins din anii ’70. Indiferent cât se vor supăra de tare unii consumatori pe acţiunea noastră am făcut-o şi pentru siguranţa acestora. Sunt convins că acest mesaj ferm va fi un imbold pentru renovarea halei şi întoarcerea ei pe piaţă într-un mod corespunzător”, a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

În urma verificărilor a 28 de operatori economici, care activează în Hala Obor, comisarii CRPC Bucureşti – Ilfov au aplicat mai multe sancţiuni, după cum urmează: amenzi contravenţionale în valoare de 171.000 lei, au dispus oprirea temporară a prestării de servicii a 14 operatori economici până la remedierea deficienţelor, a fost propusă închiderea temporară a unităţii (Hala Obor) pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru săvârşirea repetată a unor abateri sancţionate de organele de control în decurs de 6 luni de la prima constatare.

Sursa foto: ANPC

Această ultimă sancţiune, alături de amendă contravenţională şi oprirea temporară a prestării de servicii, a fost aplicată administratorului Halei, SC CI-CO SA, ca urmare a neducerii la îndeplinire a măsurilor anterior dispuse, în mod repetat, de remediere a neregulilor constatate, în ceea ce priveşte condiţiile de comercializare, gradul de deteriorare al spaţiului, precum şi curăţenia generală din centrul comercial.

În ceea ce priveşte locaţia Halei Obor, deficienţele constatate aici au fost: existenţa, în continuare, a unor pavimente cu denivelări sau spărturi, tranzitarea unor fire electrice în zone circulabile, existenţa, în continuare, a unor margini ale zonelor placate cu gresie (în hala de peşte) sparte, ciobite sau lipsă, prezenţa, la nivelul gurilor de scurgere a apei în reţeaua de canalizare, a unor protecţii metalice desprinse parţial şi care pot produce leziuni consumatorilor, existenţa, în hala de comercializare a peştelui, a unei porţiuni asimilate unui acoperiş, care prezintă, pe suprafaţă, porţiuni de rugină, obiecte abandonate sau resturi de ambalaje şi praf acumulat.

Sursa foto: ANPC

Ce au mai constatat inspectorii: neigienizarea corespunzătoarea a căilor de acces pentru clienţii din Hala Obor, neigienizarea ventilatoarelor amplasate la nivelul plafonului, în perimetrul de vânzare a produselor din carne şi lactate, prezenţa păsărilor în incinta halei, existând posibilitatea impurificării produselor alimentare expuse la vânzare, existenţa unor cabluri electrice neprotejate, la partea superioară a pereţilor exteriori ai spaţiilor închiriate de la SC CICO SA, deşi au fost întreprinse lucrări de refacere a instalaţiilor, acestea fiind, însă, nefinalizate, existenţa, la momentul controlului, a unor ambalaje depozitate în afara spaţiilor special destinate depozitării deşeurilor (cutii carton; peturi; moloz rezultat în urma lucrărilor de reparare a unor zone din pavimentul halei) şi, de asemenea, prezenţa, în acest spaţiu a unui miros respingător provenit de la zona de depozitare, existenţa unor zone de tencuială desprinse, pe pereţii exteriori ai intrării în hala de peşte, existenţa, în subsolul Halei, a unor condiţii insalubre, cu exfolieri ale tavanelor şi pereţilor, mucegai, miros dezagreabil, depozitarea unor cantităţi importante de moloz şi ambalaje provenite de la diverse produs.

Dintre cele mai importante nereguli întâlnite de comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov la ceilalţi 27 de operatori economici, se menţionează: igienă precară a spaţiilor de depozitare şi vânzare, existenţa unui paviment deteriorat, cu acumulare de apă, impurităţi, praf, materii organice şi a tavanului cu pete de mucegai şi condens, nerespectarea condiţiilor de temperatură pentru păstrarea produselor din peşte (ex.: existenţa unor produse din peşte depozitate în baxuri, fără gheaţă), utilizarea unor lăzi frigorifice nefuncţionale cu prezenţă de rugină.

S-au mai constatat: utilizarea unor vitrine frigorifice pentru produse congelate deteriorate, cu aglomerări de gheaţă, comercializarea unor produse congelate fără etichete cu elemente de identificare-caracterizare, utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu acumulări de lichid şi resturi alimentare, precum şi praf în zona ventilatoarelor care recirculă aerul rece, acestea putând contamina produsele alimentare expuse spre comercializare, lipsa informaţiilor cu potenţiali alergeni de pe lista de produse, utilizarea unor aparate de aer condiţionat cu un grad de uzura avansat, praf şi grăsime acumulată, în zona cu produse alimentare.

Alte nereguli au fost: comercializarea, în condiţii total neigienice, a unor dulciuri vrac, fără folii de protecţie faţă de praf şi insecte, aflate în imediata vecinătate a zonelor de trecere, utilizarea unor spaţii de depozitare improprii, respectiv tăvi neigienizate, expuse la temperatura mediului ambiant, comercializarea unor produse alimentare, fără afişarea informaţiilor de identificare-caracterizare prevăzute în lege, nerespectarea condiţiilor de temperatură pentru păstrarea produselor alimentare (ex: comercializarea cărnii proaspete sau brânzei expuse la temperatura mediului ambiant), comercializarea produselor nealimentare cu deficienţe de informare pe etichete (lipsa compoziţiei fibroasă pentru textile, a traducerii în limba română, a elementelor de identificare-caracterizare, a pictogramelor de pe încălţăminte).