ANPC își justifică controalele la Mega Image. „Un număr neobișnuit de mare”, într-o săptămână
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat, în perioada 7-19 octombrie, acţiuni de control la 305 magazine Mega Image, care s-au soldat cu amenzi de circa 5,5 milioane lei, informează instituția.
„Un număr neobișnuit de mare”, spun reprezentanții retailerului. În replică, ANPC vine cu precizarea că instituția verifică cel puţin două treimi dintre punctele de lucru la nivelul fiecărui operator economic.
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) desfăşoară, de la începutul lunii octombrie, o amplă serie de verificări la magazinele unuia dintre cele mai importante lanţuri de retail din România, Mega Image. Acţiunile fac parte dintr-o tematică naţională de control, care le urmează pe cele dedicate, de-a lungul anului, lanţurilor de magazine Lidl – unde au fost controlate 265 de locaţii, din peste 300, la noi în ţară – şi Penny – cu 256 de locaţii, din 306 existente în România. Până în acest moment, în perioada 7-19 octombrie 2022, comisarii ANPC au controlat 305 magazine, din peste 800 deţinute de Mega Image, în România, la care se adaugă şi unul dintre depozitele lanţului, din judeţul Ilfov”, se menţionează în comunicat.
Sancțiunile date de ANPC:
– amenzi contravenţionale în cuantum de circa 5,5 milioane lei
– oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare neconforme în valoare de aproximativ 170.000 lei
– oprirea temporară de la comercializare pentru produse alimentare în valoare de 175.000 lei, propunerea închiderii temporare a unităţii pe o perioadă de cel mult 6 luni pentru 12 locaţii
– propunerea închiderii temporare a unităţii pe o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni pentru 20 locaţii.
” Impactul social în viaţa consumatorilor, pe care îl are fiecare dintre marile lanţuri de magazine, ţine, bineînţeles, de dimensiunea reţelei acestora. Pentru a putea stabili dacă ne confruntăm sau nu cu o practică generalizată, am hotărât să verificăm cel puţin două treimi dintre punctele de lucru la nivelul fiecărui operator economic. Nu înţeleg ce înseamnă obişnuit sau neobişnuit, atunci când se face referire la numărul acţiunilor de control. Deja două dintre lanţurile comerciale verificate se arată a fi mai tare vătămate de numărul acţiunilor decât de abaterile depistate. Nu există nicio restricţie legală legată de numărul controalelor. Mai mult, au fost verificate şi depozitele acestor operatori economici unde, de asemenea, au fost depistate nereguli. Am prefera ca cei sancţionaţi să înţeleagă să pună produse de calitate la dispoziţia consumatorilor, în locul celor neconforme, plecând de la legumele şi fructele comercializate, până la produsele congelate cu prea multă gheaţă, comercializate la preţ de produs normal. Sunt convins că fiecare dintre consumatori înţelege că ceea ce facem este numai în interesul acestora, iar numărul mic al operatorilor economici în raport cu milioanele de cetăţeni arată că aşa trebuie să procedăm”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Abateri constatate
Pe lista abaterilor constatate de comisarii ANPC se numără: comercializarea de legume şi fructe cu modificări organoleptice sau cu deficienţe de calibru, comercializarea unor produse alimentare cu modificări organoleptice, utilizarea unor vitrine sau lăzi frigorifice neigienizate sau deteriorate, cu rugină, insecte moarte, vopsea exfoliată, acumulări de apă şi reziduuri, praf şi grăsime sau cu strat gros de gheaţă, cu chedere neigienizate cu strat evident de impurităţi, praf şi resturi alimentare sau rupte şi lipite cu bandă adezivă.
De asemenea, a mai fosst semnalată comercializarea unor produse cu data durabilităţii minimală depăşită, comercializarea unor produse cosmetice fără a avea înscris pe etichete informaţiile obligatorii, conform legii, inclusiv traducerea acesteia în limba română, comercializarea unor produse alimentare congelate cu acumulare de gheaţă în interiorul ambalajului sau pe suprafaţă, lipsa de pe etichetele de produs a informării asupra alergenilor, nerespectarea, prezenţa fenomenului de mucegăire pe suprafaţa lădiţelor din plastic în care erau depozitate produse alimentare preambalate, aflate în camera de frig.
Mai trebuie menționate și lipsa afişării preţurilor unor produse, comercializarea unor produse cu ambalaj deteriorat, expunerea la comercializare a unor produse din gama carne fără eticheta cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea produsului, utilizarea, în zona gastro, a ustensilelor de bucătărie neprofesionale şi a bureţilor de sârmă, existenţa pavimentului deteriorat şi cu acumulare de impurităţi, cu resturi de ambalaje, etichete, praf, zone cu mucegai, nerespectarea condiţiilor de temperatură pentru păstrarea produselor alimentare indicate de producător, depozitarea produselor direct pe paviment etc.