ANSVSA: 591 de focare de pestă porcină africană sunt active la nivel naţional
Un număr de 591 de focare de pestă porcină africană (PPA) erau active joi la nivel naţional, în scădere faţă de săptămâna precedentă când s-au consemnat 602 focare, conform informaţiilor publicate vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Din numărul total al focarelor active, 20 de focare erau în exploataţii comerciale, iar 2 focare în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 363.107 porcine în focarele active.
Din 2019 şi până în prezent au fost stinse 3.608 focare de pestă porcină africană, dintr-un total de 4.199 înregistrate în perioada menţionată la nivel naţional.
Potrivit sursei citate, în intervalul 8 – 14 octombrie au fost înregistrate 30 de noi focare în 15 judeţe, fiind stinse 41 de focare din gospodăriile populaţiei.
Pe de altă parte, de la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România – 31 iulie 2017 – şi până în prezent au fost diagnosticate 5.883 de cazuri la mistreţi, în 41 de judeţe. În intervalul menţionat au fost înregistrate cinci cazuri noi de PPA la mistreţi.
În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.
Principalele cauze care duc la apariţia de noi focare de PPA sunt: intrarea/ieşirea porcinelor în/din exploataţii fără a se solicita medicului veterinar documente care să ateste starea de sănătate a acestora; scoaterea animalelor din zonele de restricţie (protecţie, supraveghere, infectată), deci nerespectarea restricţiilor prevăzute în prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/687, care trebuie să se stabilească şi să se aplice în aceste zone; sacrificarea animalelor bolnave fără notificarea medicului veterinar, carnea provenită de la acesta constituind în permanenţă o sursă de difuzare a virusului PPA (virusul rezistă în carne congelată peste doi ani); nerespectarea obligaţiei de către deţinători de a anunţa medicul veterinar atunci când la porcii pe care-i deţin apar îmbolnăviri şi/sau mortalităţi; de multe ori, aruncarea/abandonarea cadavrelor provenite de la porcii morţi de PPA în pădure, păşune, marginea apelor etc; nerespectarea măsurilor minime de biosecuritate, în multe exploataţii nonprofesionale aflate în zonele de protecţie şi supraveghere, stabilite şi aprobate în cadrul Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB).